Legea privind organizarea simultană a alegerilor locale şi parlamentare în 2012 intră în dezbatere publică

Ministerul Administraţiei şi Internelor pune în dezbatere publică proiectul de lege privind organizarea simultană a alegerilor locale şi parlamentare din 2012, ceea ce va presupune o reducere a cheltuielilor de personal cu aproximativ 20 de milioane de euro, bani ce vor fi folosiţi pentru investiţii.

“Având în vedere impactul negativ al costurilor alegerilor locale asupra exerciţiului financiar al bugetelor locale, prin prezentul proiect se propune ca alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale să se desfăşoare simultan cu alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat, la o dată ce va fi stabilită prin hotărâre a Guvernului”, se arată într-un comunicat al MAI dat publicităţii vineri.

Cheltuielile pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor din anul 2012 se vor suporta de la bugetul de stat. Desfăşurarea concomitentă a alegerilor generale va presupune o infrastructură electorală comună (birouri electorale, liste electorale, ştampile, logistică), iar costurile de personal ar fi înjumătăţite, de la 43 de milioane de euro la circa 22 de milioane de euro, precizează sursa citată.

“În cadrul discuţiilor pe care le-am avut cu primarii s-a desprins ideea că această comasare a alegerilor în anul 2012 este oportună, deoarece se vor economisi zeci de milioane de euro. Sumele pe care le vom economisi, organizând un singur tur de scrutin, vor fi redirecţionate către zona de investiţii”, a declarat ministrul Traian Igaş, potrivit comunicatului MAI.

Proiectul de lege propune suspendarea aplicării până la data publicării rezultatelor alegerilor din anul 2012 în Monitorul Oficial a unor prevederi din legislaţia actuală privind alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, privind administraţia publică locală şi Statutul aleşilor locali. Totodată, proiectul de lege propune şi modificarea Legii administraţiei publice locale astfel încât numărul membrilor fiecărui consiliu local şi fiecărui consiliu judeţean să se stabilească în funcţie de numărul locuitorilor comunei, oraşului sau municipiului raportat de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor la data de 1 ianuarie a anului în care se desfăşoară alegerile.

Pentru implementarea acestui proiect de lege vor fi elaborate mai multe hotărâri de Guvern. Conform informaţiilor furnizate de MAI, în anul 2008 costul total al organizării alegerilor locale şi parlamentare a fost de circa 80 de milioane de euro, cea mai mare pondere în structura costurilor având-o cheltuielile de personal, cu 54%. “În condiţiile economice actuale, majoritatea autorităţilor administraţiei publice locale este afectată de constrângeri bugetare care pot periclita organizarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din cursul anului 2012”, precizează MAI.

Proiectul de act normativ, care se află în dezbatere publică până la data de 12 decembrie, poate fi consultat pe pagina de internet a MAI (www.mai.gov.ro) sau la sediul instituţiei. AGERPRES