Guvernul va inainta Parlamentului Legea atributiilor si responsabilitatilor locale, termenul fiind stabilit pentru luna septembrie, a declarat secretarul de stat adjunct din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, Klarik Laszlo.
Responsabil de reforma in administratie, Klarik Laszlo a spus ca in cadrul Consiliului National Superior pentru Descentralizare se lucreaza intens la Legea atributiilor si responsabilitatilor locale si ca in fiecare minister lucreaza un grup de lucru pentru a stabili exact ce atributii vor fi descentralizate, precum si pentru identificarea surselor de finantare. Klarik a declarat ca principiul de baza al acestei legi va fi acela ca fondurile sa ramana pe plan local. „In prezent, in bugetele locale, atat ale consiliilor judetene, cat si ale consiliilor locale, veniturile proprii se regasesc doar intr-un procent de 20-30%, iar noi sustinem ca diferite impozite si taxe stranse sa ramana pe plan local, sa nu se decida la Bucuresti pentru ce vor fi cheltuiti acesti bani”, a afirmat Klarik. El a adaugat ca se mai doreste ca bugetele locale sa nu treaca prin ministerul Finantelor, ci prin MAI.

Referitor cu posibilitatea reorganizarii actualelor regiuni de dezvoltare economica, Klarik Laszlo a spus ca este nevoie de modificarea Legii dezvoltarii regionale, iar una dintre anexele acestei legi se refera la organizarea regiunilor de dezvoltare. „Este adevarat ca fosta guvernare si-a asumat faptul ca pana in momentul aderarii nu vor fi modificate hotarele acestor regiuni de dezvoltare, dar si-a asumat si modificarea Legii dezvoltarii regionale”, a spus Klarik.