Cele mai importante reuniuni anuale organizate în cadrul Euroregiunii ”Dunărea de Jos” – şedinţa Consiliului Euroregiunii şi Adunarea Generală a Asociaţiei de Cooperare Transfrontalieră ”Euroregiunea Dunărea de Jos” se desfăşoară, începând de luni, timp de trei zile, la Galaţi.

În calitate de preşedinte al celor două structuri, preşedintele CJ Galaţi, Eugen Chebac, a urat, luni, bun venit liderilor celor mai importante autorităţi administrative judeţene, regionale sau raionale din regiunile membre ale Euroregiunii. Zilele de luni şi marţi sunt dedicate întrunirilor tehnice şi dezbaterilor în cadrul Centrului de Coordonare al Euroregiunii şi Consiliului Director al Asociaţiei, lucrări care se vor încheia, la sfârşitul zilei de marţi, cu Adunarea Generală a Asociaţiei, unde vor fi analizate şi aprobate mai multe decizii privind organizarea şi funcţionarea Asociaţiei.

Euroregiunea va da ”proba practică” miercuri, când toţi gălăţenii sunt invitaţi la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii la ”Târgul Euroregiunii”, eveniment în cadrul căruia fiecare delegaţie din regiunile membre vine să prezinte publicului cele mai reprezentative produse ale sale. Vizitatorii muzeului din acea zi vor putea afla mai multe despre fiecare regiune în parte, vor
gusta din bucatele specifice, vor putea afla care sunt tradiţiile, obiceiurile, dar şi obiectivele lor turistice şi economice. În aceeaşi zi, în Sala Auditorium a Complexului Muzeal din Galaţi, va avea loc şedinţa Consiliului Euroregiunii, ocazie cu care vor fi prezentate şi aprobate rapoartele Comisiilor de specialitate pentru anul 2010 şi planurile de activitate ale acestora pe anul 2011.

Printre participanţii la şedinţă se numără şi reprezentanţi ai ambasadelor Ucrainei şi Republicii Moldova în România, ai Consulatelor României în Odesa şi Cahul, ai Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, ai principalelor instituţii publice, dar şi ai mediului de afaceri şi societăţii civile gălăţene. Euroregiunea ”Dunărea de Jos” a luat fiinţă la 14 august 1998, prin semnarea, la Galaţi, a acordului de constituire şi cuprinde regiuni transfrontaliere din România (judeţele Galaţi, Brăila şi Tulcea), Ucraina (regiunea Odesa) şi R. Moldova (raioanele Cahul şi Cantemir), însumând o populaţie de aproximativ patru milioane de locuitori. În anul 2009, Euroregiunea a dobândit personalitate juridică prin înregistrarea Asociaţiei de Cooperare Transfrontalieră ”Euroregiunea Dunărea de Jos”, cu sediul la Galaţi şi naţionalitate română. În prezent, preşedinţia Euroregiunii şi a Asociaţiei se află la Galaţi şi este exercitată de preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, Eugen Chebac. AGERPRES