Primăria municipiului Galaţi informează că au început lucrările de pregătire a terenului şi demolarea unor clădiri dezafectate pentru amenajarea parcului de aventură modern, la fosta Uzină de apă nr. 1, în cadrul unui proiect cu fonduri europene de peste 19 milioane lei.

Potrivit Biroului de presă al municipalităţii, la fosta Uzina de apă nr. 1 se vor face o serie de amenajări, între care: pumptrack pentru sporturi cu role, traseu downhill pentru biciclişti, labirint din gard viu, traseu motric pentru exerciţii fizice, tobogan, un amfiteatru.

Parcul va avea spaţii verzi, alei, parcări, reţele pentru utilităţi, precum şi piste pentru biciclişti, mobilier urban, sisteme de supraveghere video şi wi-fi.

Activitatea la fosta Uzină de Apă nr.1 a fost oprită după 139 de ani de activitate în anul 2011. Suprafaţa totală este de peste 47.000 mp, iar Consiliul Local Galaţi a hotărât, în 2019, dezmembrarea acesteia în trei loturi. Lotul folosit pentru proiectul de regenerare urbană este lotul 1, în suprafaţă totală de 15.600 mp.

Valoarea totală a proiectului cu fonduri europene este de 19.330.158 lei, din care contribuţia de la bugetul local este de 447.665 lei, iar durata de execuţie a lucrărilor este de 14 luni. AGERPRES