Dezvoltatorul Ice Properties va construi in Arad un centru comercial de tip mall, incepand cu luna septrembrie. Potrivit reprezentantilor dezvoltatorului, Ice Plaza va fi primul centru comercial din Arad cu produse dedicate unui public tinta cu venituri peste medie.
„In viitor intentionam sa amplasam proiecte similare si in alte regiuni din tara”, a declarat directorul administrativ al Ice Properties, Rupert Morgan. Proiectul, cu o suprafata totala de 65.000 metri patrati, va avea ca ancore un magazin de bricolaj Baumax, de 13.900 metri patrati si un hypermarket de 8.000 metri patrati.

Centrul comercial va cuprinde in total 120 de magazine cu suprafete cuprinse intre 50 si 4.000 metri patrati si va dispune de 2.500 locuri de parcare. Amplasat in apropierea autostrazii Bucuresti-Budapesta, Ice Plaza va fi conectat la centrul orasului printr-o noua linie de tramvai.

In Arad mai sunt in curs de constructie si alte proiecte de retail, printre care centrul comercial Armonia, proiectul North Gate Park, Atrium Center Arad, dezvoltat de Dawnay Day, centrul de cumparaturi Mercury sau Arad Palace, construit de compania israeliana Africa-Israel.