panduru_virgil.jpgSubprefectul de Olt, Virgil Panduru, i-a amenintat pe primarii din judet care nu si-au achitat factura pentru cheltuielile facute cu desfasurarea alegerilor locale, ca le va bloca conturile.
Primarii din Olt participanti la sedinta de instruire pe probleme de gestionare a situatiilor de urgenta au avut surpriza neplacuta sa afle ca trebuie sa achite, pana pe 8 august, factura transmisa fiecarei administratii de catre Institutia Prefectului de Olt. Vestea le-a fost data de subprefectul Virgil Panduru, cel care i-a convocat pe primari.

Valoarea facturilor transmise pe adresa administratiilor locale difera de la o localitate la alta. Ea cuprinde, conform celor sustinute de subprefectul Panduru, cheltuielile facute de Institutia Prefectului de Olt cu tiparirea buletinelor de vot, cu achizitionarea stampilelor, a tusului si tusierelor, sacilor in care au fost introduse buletinele de vot, sfoara cu care acestia au fost legati, autocolantele aplicate pe documentele de identitate, dosare si lipici.

„Potrivit legii, sumele cu aceste cheltuieli trebuie recuperate de la administratiile locale. Ca legea este sau nu buna, ca primariile au sau nu banii necesari achitarii facturilor, nu este treaba mea. Daca nu le achita pana pe 8 august, eu le blochez conturile”, a declarat subprefectul.

Acesta a recunoscut ca a fost informat cu privire la lipsa fondurilor mai multor administratii locale, fapt ce a condus la sistarea energiei electrice sau la taierea telefoanelor, dar a precizat ca problema trebuie rezolvata la nivel local printr-un management mai bun al resurselor bugetare.