parteneriat.jpgColaborarea în domeniul dezvoltării turistice între judeţul Argeş şi provincia franceză Savoie s-a aflat în centrul discuţiilor purtate marţi, la Piteşti, între preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, şi preşedintele Consiliul General Savoie, Herve Gaymard.

Preşedintele Gaymard s-a arătat impresionat de potenţialul turistic al zonei montane a Argeşului, pe care a vizitat-o în urmă cu o zi, împreună cu ceilalţi membri ai delegaţiei regiunii Savoie.

„Cu Argeşul avem o colaborare de mai bine de zece ani, în special în domeniul social, al protecţiei copilului şi persoanelor cu handicap. (…) Dorim să dezvoltăm această cooperare, ar fi multe de făcut în materie de dezvoltare turistică. (…) M-a impresionat castelul lui Dracula de la Poienari, dar şi barajul Vidraru, care seamănă cu unele baraje de la noi, lacul de acumulare şi peisajul montan în general. Acestea sunt, după părerea mea, atuuri importante pentru dezvoltarea turismului în această zonă”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Consiliul General Savoie.

„Noi suntem o provincie cu importantă activitate turistică, în special pentru schi, pentru că reprezentăm mai mult de jumătate din turismul de schi al Franţei. Am constatat că şi în această zonă există condiţii pentru un astfel de turism”, a mai spus Herve Gaymard. La rândul său, preşedintele CJ Argeş a accentuat avantajele care ar putea decurge din colaborarea cu provincia Savoie în domeniu dezvoltării turismului.

„Încă din anul 1996 avem relaţii de înfrăţire cu provincia Savoie şi în toată această perioadă s-au derulat mai multe programe de colaborare între instituţii, cu rezultate foarte bune. (…) Acum dorim să dezvoltăm noi relaţii şi în domeniul turismului, domeniu în care partenerii francezi au o bogată experienţă”, a afirmat Constantin Nicolescu.

Delegaţia franceză, condusă de preşedintele Consiliul General Savoie, Herve Gaymard, efectuează o vizită în judeţul Argeş, în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie. Vizita de lucru are ca obiective consolidarea legăturilor şi schimburilor instituţionale între cele două colectivităţi partenere, realizarea unui bilanţ al cooperării de până acum şi stabilirea perspectivelor programului de cooperare. Cooperarea descentralizată dintre Consiliul Judeţean Argeş şi Consiliul General Savoie se derulează din 1996 şi a inclus, pe lângă acţiunile din domeniile social şi medico-social, schimburi de bune practici între specialiştii serviciilor de salvamont, precum şi programe în domeniile educaţiei şi tineretului. AGERPRES