Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, cere viitorului Guvern să ia măsuri pentru „corectarea motivelor” pentru care în România ajung produse de import mai ieftine decât cele ale producătorilor locali, arătând că merele care sunt oferite elevilor sunt aduse din Polonia la un preţ de 20 de ori mai mic decât cele autohtone.

În contextul încheierii noilor contracte de furnizare de produse lactate şi fructe în şcoli, pentru a doua parte a anului şcolar, preşedintele CJ Arad a declarat, luni, că peste 80% din laptele furnizat în şcoli nu este din România şi aproape 100% din mere sunt importate din Polonia.

Iustin Cionca a spus că trebuie găsite soluţii pentru ca elevii să primească lapte din România, în cadrul programelor şcolare, în locul laptelui din Ungaria, şi mere produse local.

„Din Polonia se importă mere de 20 de ori mai ieftine decât sunt cele româneşti, ceea ce reprezintă o anomalie. Dacă producătorii de mere din Polonia primesc subvenţii atât de mari, atunci producţia românească va pierde teren, până la a dispărea definitiv. Aceeaşi constatare este valabilă şi în cazul altor legume, fructe sau produse din carne”, a spus Cionca.

Cu privire la următoarea achiziţie de lapte şi mere pentru şcolile din judeţ, el a spus că va avea o întâlnire cu primarii, pentru a le cere acestora să îşi asume procedura într-un număr mai mare „şi să dea astfel o şansă firmelor locale de a intra în competiţie”.

„Nu este firesc, de exemplu, ca în localităţi unde funcţionează o fabrică de lapte să se aducă pentru elevi lapte de la Oradea, aşa cum nu este firesc ca acolo unde avem producători de mere aceştia să rămână cu producţia nevândută, din cauza fructelor aduse de la o distanţă de o mie de kilometri”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

El a precizat că legislaţia actuală le permite primarilor să transfere realizarea procedurilor de achiziţie pe Consiliul Judeţean, dar asta „nu încurajează micii producători locali, ci companiile care furnizează en-gros”.

„În judeţul Arad, o singură primărie, cea de la Lipova, realizează achiziţia de lapte şi mere prin propriile sale structuri, toate celelalte o fac prin Consiliul Judeţean. Asta înseamnă că respectând legislaţia, micii producători, care nu au capacitatea de a furniza cantităţi mari şi de a organiza transportul la distanţe mari, sunt defavorizaţi”, a mai spus Iustin Cionca.

Preşedintele CJ Arad a declarat că următorul Guvern „trebuie să aibă ca prioritate, în domeniul agricol, identificarea şi corectarea motivelor pentru care în România ajung produse de import mai ieftine decât cele produse pe piaţa locală”.

El a spus că pot fi crescute subvenţiile în ţară sau să fie înfiinţate „mecanisme de susţinere a micilor producători care nu pot astăzi concura cu produsele străine”. AGERPRES