Investiţiile din aeroportul Baia Mare sunt blocate temporar din cauza unor studii de fezabilitate greşite

aeroport baia mare.jpgAdministraţia Aeroportului Internaţional Baia Mare este obligată să refacă studiul de fezabilitate pentru modernizare şi prelungirea pistei pentru a putea accesa o finanţare europeană, după ce în ultimii ani instituţia a cheltuit peste 200.000 de euro pe asemenea studii. Directorul aeroportului internaţional Baia Mare, Dorin Buda, a declarat că toate studiile de fezabilitate realizate de fosta conducere a aeroportului aparţin unor firme neautorizate a activa în domeniul aeroportuar.

“Studiile de fezabilitate care au fost mereu reactualizate de-a lungul anilor au costat mult peste 200.000 de euro şi au fost întocmite de firme care nu aveau autorizaţie în domeniul aeroportuar. Lucrul l-am descoperit recent când pregăteam documentaţia pentru accesarea unei finanţări în sumă de 9 milioane de euro, bani din care urmează să fie modernizat aeroportul şi prelungită pista. Cred că vom mai pierde încă 40 de zile cu întocmirea unui nou studiu de fezabilitate care să întrunească cerinţele legii, iar executantul să aibă girul Autorităţii Aeronautice Române. Lipsa studiului de fezabilitate face imposibilă accesarea finanţării ( …) aşa că suntem într-un uşor dezavantaj de timp, dar încercăm să recuperăm”, a spus Dorin Buda.

Directorul aeroportului internaţional Baia Mare a precizat că cel mai recent studiu de fezabilitatea a omis lucrări în valoare de aproape 3,4 milioane de euro. “Dintr-o primă estimare am descoperit că au fost lăsate în afara studiului de fezabilitate lucrările de deviere a drumului spre satul Bozânta Mare, regularizarea râului Băiţa care trece prin vecinătatea pistei, achiziţia de noi terenuri aflate în axa de prelungire a pistei cât şi cheltuielile survenite în urma montării unui nou balizaj. Sunt parametri extrem de importanţi care din nefericire şi cauze neclare de-a lungul anilor nu se regăsesc în studiile de fezabilitatea reactualizate”, a mai spus Dorin Buda.

Lucrările de modernizare a aeroportului prevăd o prelungire a pistei cu aproximativ 400 de metri, noi construcţii de infrastructură aeroportuară şi refacerea întregii piste. Directorul Aeroportului internaţional Baia Mare a mai precizat că informat Consiliul de Administraţiei asupra situaţiei şi e posibil ca în următoarea perioadă să fie lansat un audit extern pentru a verifica poziţia unor investiţii neclare. AGERPRES