Primarul sectorului 4, Adrian Inimaroiu, a declarat ca investitiile pentru anul 2006 in lucrari edilitare (apa, canalizare) au fost de 49,31 milioane lei, fata de 8,26 milioane lei in 2005, inregistrand astfel o crestere de 597%.
Edilul a precizat ca administratia locala a alocat in acest an 4,36 milioane lei pentru constructia de locuinte sociale, in timp ce in 2005 nu s-a dat nici un ban pentru acest domeniu. „La sfarsitul acestui an vor fi date in folosinta 227 unitati locative noi prin reamenajarea a doua blocuri de nefamilisti din Aleea Nehoiu, F2 si F3. Nu au fost uitate nici strazile – din cele 543 de artere, primaria a intervenit pe 119 strazi si 98 alei adiacente”, a spus Inimaroiu.

Primarul sectorului 4 a adaugat ca in 2006 au fost acordate sume importante de bani pentru investitii in gospodaria comunala, in special pentru reabilitarea terenurilor degradate si constructia de parcari ecologice. Proiectele incepute in 2006 cu termen de executie in 2007 sunt si ele numeroase, urmand a se realiza parcari ecologice in zona Tineretului, Giurgiului, Luica, Berceni s.a. In ceea ce priveste reparatiile capitale la nivelul sistemului rutier, sunt in faza studiilor de fezabilitate proiectele pentru aleile din zona Marasesti, Cantemir, Giurgiului, Berceni, Nitu Vasile, Gazarului, Resita, Spitalul „Sf. Ioan”. Termenul final de executie va fi stabilit in anul 2007.