Orasul Balcesti, situat in sud-vestul judetului Valcea, are in derulare proiecte de peste 4 milioane euro pentru asfaltari, retele de apa si canal.

„Am incheiat asfaltarea drumului Balcesti – Poieni, investitie de peste 3,4 milioane lei, am reabilitat o parte a Spitalului orasenesc, lucram la parcul central, la sistemul de canalizare si statia de epurare a apelor uzate. Proiectele de infrastructura edilitara se apropie de 3 milioane euro”, a declarat primarul localitatii, Ion Curelaru.

„Sa nu uitam ca orasul Balcesti este unul dintre cele mai importante centre agricole ale judetului Valcea si un nod comercial aflat la intersectia drumurilor care duc la Craiova, Ramnic, Targu Jiu si Slatina”, a sustinut edilul. In ultimii ani, sudul judetului Valcea a fost considerat de economisti cu mult in urma nordului industrializat din punct de vedere al dezvoltarii. „Prin noile proiecte in agricultura, prin atragerea de fonduri europene, plus fonduri guvernamentale, zonele Balcesti si Dragasani vor recupera handicapul economic pe care multi l-au mentionat in ultimii ani”, spune Curelaru.