Investitie de un milion de euro pentru modernizarea municipiului Ploiesti

Primaria municipiului Ploiesti a inceput lucrarile de investitii prevazute in proiectul lansat de Uniunea Europeana “CIVITAS – SUCCES”, la care administratia locala a obtinut o finantare in valoare de un milion de euro.
In acest context, in municipiu au fost realizate analize de specialitate de catre firme din domeniu: Search Corporation si Institute for Housing and Urban Development Studies. In baza acestor studii, dar si a consultarilor cetatenesti, municipalitatea a decis delimitarea unei zone pietonale cu acces controlat.

In prima etapa se va realiza pavarea zonei centrale. Simultan, se va trece la inchiderea unor strazi si crearea perimetrului de acces controlat pentru autovehicule.

Blocarea strazilor se va realiza prin intermediul unor bolarzi retractabili si a unor jardiniere, care nu vor stanjeni traficul pietonal, dar nu vor permite accesul auto. Masinile de interventie ale pompierilor, jandarmilor, politiei si ambulanta vor putea actiona bolarzii respectivi cu cartele magnetice.

Lucrarile vor viza si diminuarea latimii trotuarelor cu 1, 50 m, astfel ca pe strazile invecinate zonei cu acces controlat se va putea circula in ambele sensuri, pe patru benzi desi se vor crea totodata si parcari pe ambele parti ale strazii.

Proiectul va include si crearea unei strapungeri intre doua strazi din zona centrala pentru a permite legatura pe axa Est-Vest a orasului.
Totodata, zona hotelului Prahova va fi reconfigurata si reamenajata, urmand ca in perimetrul respectiv sa se extinda numarul de locuri de parcare.

Zona de promenada si odihna va include si o noua fantana arteziana ce va fi amplasata in spatele Palatului Administrativ. Pe langa aspectul sau placut, aceasta va include pe perioada noptii si jocuri de lumini. Zona pietonala va dispune si de un iluminat stradal agreabil ce va fi asigurat de lampi cu design modern si prin intermediul unor corpuri de iluminat incrustate in pavaj.

“Municipiul Ploiesti are nevoie de implementarea unui asemenea proiect, care permite atat alinierea traficului si a transportului urban la cerintele europene, cat si decongestionarea traficului si a poluarii in zona centrala a orasului, spatiu public de acces cu impact direct asupra vietii tuturor ploiestenilor”, se spune in comunicatul Primariei Ploiesti.

Proiectul SUCCES promoveaza ecologizarea transportului urban si crearea la nivelul oraselor europene a unor zone de impact impotriva poluarii atmosferice si sonice, destinate exclusiv pietonilor. Incurajarea mersului pe jos, prin dezvoltarea unei zone pentru pietoni la nivelul municipiului Ploiesti va avea multiple consecinte pozitive pentru locuitori: zona de agrement nepoluata, dezvoltarea spatiului public, imbunatatirea aspectului urban etc.
Lucrarile vor fi finalizate pana la sfarsitul anului viitor.