Consiliul Local Deva a aprobat fonduri in valoare de 7,38 milioane euro pentru reconstructia pietei agroalimentare din municipiu, finantarea fiind asigurata de la bugetul local al primariei.
„Dorim sa avem o piata moderna, utila pentru comunitate. In proiect este prevazuta si constructia unei parcari subterane cu 138 de locuri pentru a rezolva o problema acuta cu care ne-am confruntat in zona pietei”, a declarat primarul municipiului Deva, Mircia Muntean.

Noua piata este prevazuta cu spatii pentru producatorii agricoli, iar la etaj va avea un sector destinat micilor comercianti. De asemenea, proiectul include un sistem de iluminat natural al pietei prin luminatoare instalate pe acoperis. Lucrarile de constructie sunt prevazute sa se incheie in luna septembrie.