Intrarea în sistem a funcţionarilor publici se va face prin concurs naţional organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) printr-un proiect cofinanţat din Fondul Social European, care a fost lansat pe 16 septembrie.

„În acest moment, ca să devii funcţionar public, găseşti un post liber în administraţie, dai concurs pentru postul respectiv şi devii automat funcţionar public. Or, de acum încolo se va face în felul următor: oricine vrea să fie funcţionar public dă un concurs la nivel naţional, cu subiecte unice, în care i se testează anumite competenţe, pentru a şti că are un minim nivel acceptat de profesionalism, nişte standarde destul de înalte fără de care nu poate intra în sistem. După ce intră în corpul funcţionarilor publici prin acest concurs naţional, vede la diverse instituţii posturi disponibile. Dacă este un post juridic acolo, trebuie să mai dea un concurs de specialitate pe juridic (…), dar intrarea în sistemul funcţionarilor publici se va face prin acest concurs naţional”, a declarat preşedintele ANFP, Violeta Vijulie, cu prilejul lansării proiectului „Transparenţă şi competenţă în sectorul public”.

Ea a menţionat că ANFP va organiza anul următor pentru prima dată acest concurs naţional pentru debutanţi, dar şi pentru înalţi funcţionari publici. „În 2-3 ani, absolut toţi funcţionarii publici din sistem vor trebui să treacă acest concurs naţional cu subiecte unice, care se va da la ANFP, altfel nu vor putea să-și continue cariera de funcţionari publici”, a spus Violeta Vijulie.

De asemenea, în cadrul proiectului „Transparenţă şi competenţă în sectorul public” va fi creată baza de date cu bugetarii din România. „În momentul de faţă sunt aproximativ 1.200.000 de bugetari în România. Dintre aceştia, aproximativ 300.000 lucrează în administraţia publică şi dintre cei 300.000, aproximativ 140.000 sunt funcţionari publici. Din totalul bugetarilor din România, funcţionari publici sunt numai 11%. Baza de date cu toţi bugetarii se face pe modelul bazei de date cu funcţionari publici care există deja în ANFP şi în care lucrăm cu aproximativ 4.000 de instituţii, iar pe acel model creăm baza de date cu toţi bugetarii şi vom ajunge la un cumul de 13.700 de instituţii care vor fi conectate la acest sistem informatic”, a mai spus Violeta Vijulie.

De asemenea, ea a precizat că, prin proiectul lansat joi, 7.500 de angajaţi din administraţia publică vor fi pregătiţi în domeniile resurse umane şi digitalizare de către cadre didactice ale Universităţii „Babeş-Bolyai”. Potrivit Violetei Vijulie, pentru fiecare post din administraţie publică trebuie să existe aceeaşi fişă de post, salarizare, acelaşi concurs.

„Vreau să am un om la fel de bun şi în Ministerul Finanţelor, şi la Primăria Ciorogârla (…) În România este un decalaj foarte mare între mediul rural şi urban. Dacă noi continuăm cu această diferenţiere, decalajul se va adânci, or noi vrem ca şi mediul rural să se ridice”, a explicat preşedintele ANFP. AGERPRES