Executivul a aprobat, pe 29 septembrie, un proiect de lege care prevede că instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale vor avea obligaţia să publice din oficiu informaţii şi modele de formulare sau cereri aferente tuturor categoriilor de servicii publice pe care le furnizează în format electronic.

„Guvernul a aprobat proiectul de lege care modifică Ordonanţa de Urgenţă 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea ori completarea unor acte normative. Astfel, instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale vor avea obligaţia să publice din oficiu informaţii şi modele de formulare sau cereri aferente tuturor categoriilor de servicii publice pe care le furnizează în format electronic atât pe website-ul propriu, cât şi pe punctul de contact unic electronic în varianta actualizată într-un format tehnic care să permită descărcarea şi editarea pentru ca beneficiarii să poată completa pe calculator aceste date”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, la finalul şedinţei de Guvern.

Proiectul mai prevede că în cazul în care serviciile prestate în vederea soluţionării cererilor necesită costuri, taxele/tarifele/comisioanele practicate pentru acestea vor fi publicate din oficiu pe website-ul propriu şi în punctul de contact unic electronic. AGERPRES