Institutiile locale au rezultate slabe in combaterea incompatibilitatii alesilor

Institutiile publice locale au o activitate slaba in combaterea conflictelor de interese si a incompatibilitatii alesilor, potrivit raportului “Performanta institutiilor anticoruptie”, realizat, in cinci judete, in perioada martie-august, de catre Centrul de Resurse Juridice (CRJ) si Institutul pentru Politici Publice.
Proiectul, derulat in cadrul unui program Phare, a vizat situatia din Alba, Bihor, Brasov, Dolj si Iasi – judete considerate a fi reprezentative pentru portiuni teritoriale mai extinse. Valeriu Stan, din cadrul CRJ, a atras insa atentia asupra faptului ca institutiile monitorizate au avut o activitate foarte slaba, in 33 de primarii fiind depistate doar opt cazuri de conflicte de interese, in cazul in care presa semnaleaza o frecventa mult mai mare acestor situatii.

Cazul Directiei de Finante Publice din Dolj, unde in doua luni au fost semnalate 48 de cazuri de incompatibilitati, a fost o exceptie. Realizatorii studiului au subliniat insa ca acest lucru nu inseamna ca in Dolj ar exista mai multe cazuri de incompatibilitate, ci doar ca seful Directiei de Finante Publice si-a facut datoria in ce priveste depistarea acestor situatii.

Printre cauzele acestei lipse de eficienta, Valeriu Stan a mentionat legislatia stufoasa si confuza, lipsa sesizarilor (cu exceptia celor din presa si din partea unor ONG-uri), dar si lipsa de preocupare a conducatorilor institutiilor publice.
“Inaintea aderarii la UE, la nivelul performantei institutiilor anticoruptie, Romania inregistreaza progrese pe anumite paliere, insa pe alte paliere exista foarte multa confuzie, foarte multa incoerenta si lipsa de viziune la nivel general despre cum ar trebui sa arate lupta anticoruptie si mai ales prevenirea acestui fenomen. Daca la partea de combatere, in ultimul timp – datorita presiunilor europene – s-au realizat progrese, la partea de prevenire lucrurile stau altfel: nu exista o vointa politica si nici viziune coerenta”, a declarat Radu Nicolae, coordonator de program in cadrul CRJ.