Începe reabilitarea termică a blocurilor din municipiul Tulcea

Primele lucrări de izolare termică a blocurilor din oraşul Tulcea vor începe în maximum două săptămâni, potrivit primarului Constantin Hogea.

‘Este vorba despre 10 blocuri pentru care avem deja finanţarea asigurată. Sper ca puterea exemplului să funcţioneze cel puţin la nivelul asociaţiilor de proprietari din Tulcea şi în aceste condiţii la primăvară să putem începe lucrările de reabilitare termică a altor 10 blocuri’, a declarat joi pentru AGERPRES primarul oraşului Tulcea, Constantin Hogea.

Încă de la finele anului trecut, consilierii locali tulceni au aprobat documentaţiile tehnice pentru reabilitarea termică a 20 de imobile de locuit, după ce în iunie 2009 edilii urbei şi-au dat acordul cu privire la programul multianual referitor la reabilitarea termică a imobilelor de locuit. Programul cuprinde 422 de imobile realizate după proiecte întocmite în perioada 1950 – 1990, el urmând să fie pus în aplicare în următorii patru ani. AGERPRES

Incepe reabilitarea termica a blocurilor din municipiul Tulcea

Consiliul local al municipiului Tulcea a aprobat, joi, documentatia necesara a executiei lucrarilor de interventie pentru cresterea performantelor energetice ale 16 imobile de locuit, acestea urmand sa inceapa anul viitor.

Cele 16 blocuri cuprind cate circa 40 de apartamente, valoarea totala estimata de autoritati pentru reabilitarea unui singur imobil fiind de circa 635.000 de lei.
(more…)