Lucrările de reabilitare a celui mai mare bulevard din municipiul Brăila, Bulevardul Independenţei, investiţie din fonduri europene în valoare de peste 15 milioane de euro, se vor derula pe parcursul a 31 de luni, a informat primarul Marian Dragomir.

„De joi încep lucrările de modernizare a Bulevardului Independenţei. Vor fi restricţii de circulaţie pe sensul de mers de la Calea Călăraşilor către Str. 1 Decembrie 1918. Valoarea lucrărilor cu fonduri europene este de 15.180.000 euro”, a anunţat Marian Dragomir.

Lucrările vizează modernizarea căii de rulare tramvaie şi crearea unei benzi dedicate de circulaţie pentru tramvai, înlocuirea liniei aeriene de contact şi a stâlpilor de susţinere – pe stâlpii de susţinere se vor amplasa corpurile de iluminat pentru pista de biciclete, modernizarea staţiilor de tramvai, montarea de aparate de achiziţionare a tichetelor de călătorie, modernizarea sistemului rutier, înfiinţarea de piste de biciclete, modernizarea trotuarelor, a mobilierului stradal, a spaţiilor de parcare şi a spaţiilor verzi.

„Procedura pentru obţinerea finanţării nu a fost simplă, de multe ori la unele institiţii publice efectiv s-a pierdut timpul datorită unor ambiţii copilăreşti, dar apreciem atitudinea celor care ne-au ajutat şi şi-au respectat statutul profesional. Au fost şi contestaţii care au prelungit termenul de începere al lucrărilor, dar acum toate aceste etape au fost depăşite. Şi începem lucrările”, a mai spus Dragomir. AGERPRES