În municipiul Giurgiu vor circula 13 autobuze noi, achiziţionate cu fonduri UE

Un număr de 13 autobuze noi, cu 70 de locuri fiecare, vor intra în circuitul public de transport urban al municipiului Giurgiu în vara acestui an, printr-un proiect european de aproximativ 5 milioane de euro, acestea urmând să înlocuiască actualele microbuze de 25 de locuri folosite pentru transportul în comun din oraş, a declarat primarul Nicolae Barbu.

“În ceea ce priveşte lucrările de investiţii pe care le vom realiza în acest an în municipiul Giurgiu, unele au început deja, altele urmează să înceapă, am început schimbarea conductei de apă pe strada 1 Decembrie în cadrul unui proiect INTERREG, am semnat şi un contract de  dezvoltare urbană de 48 de milioane de lei care înseamnă amenajarea şi modernizarea a 11 străzi, vom reface carosabilul, spaţiul verde, vom amenaja piste de biciclişti, vom dota transportul urban cu  autobuze noi şi vom realiza monitorizare video în municipiu”, a precizat edilul. El a menţionat că va fi construită şi o autobază nouă pentru cele 13 autobuze.

De asemenea, Primăria Giurgiu vizează şi realizarea unor staţii de biciclete electrice, precum şi amenajarea tot în acest an a unei parcări de dimensiuni mari, pentru ca locuitorii din comunele învecinate să nu mai intre cu maşinile în oraş, ci să le lase în acea parcare, ei fiind astfel încurajaţi să folosească transportul în comun. Primarul Nicolae Barbu a mai menţionat că această parcare  a oraşului va fi amenajată în zona Canalului Cama Dinu, în apropiere de portul de ambarcaţiuni uşoare. AGERPRES