Procesul de emitere a titlurilor de proprietate în baza legilor fondului funciar este încă în curs în judeţul Olt, unde au mai rămas de emis aproximativ 10.000 de titluri de proprietate, conform declaraţiilor prefectului judeţului, Leonid Moisiu.
Acesta a explicat situaţia prin faptul că dosarele ce au mai rămas de rezolvat sunt complexe, multe dintre ele au nevoie de soluţii ale instanţelor, iar în alte cazuri soluţionarea cererilor depinde de Agenţia Domeniilor Statului (ADS).
„În judeţ au fost validate pentru constituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole sau forestiere peste 196.000 de cereri, ceea ce înseamnă că trebuie emise tot atâtea titluri de proprietate. Până acum au fost emise 94,8% din numărul cererilor pentru 95,5% din suprafaţă. Din cele peste 10.000 de titluri de proprietate rămase de emis, circa 4.800 sunt pentru terenuri forestiere. Însă dosarele care au rămas de rezolvat sunt cele complicate, în care se aşteaptă să se pronunţe instanţele ori ADS”, a arătat prefectul.
Moisiu a menţionat că au fost validate şi cereri pentru despăgubiri ca urmare a aplicării legilor fondului funciar, anume au fost validate 10.900 de cereri pentru o suprafaţă de 4.800 hectare terenuri agricole şi forestiere. AGERPRES