Cel mai mare proiect rezidential, pana in prezent, din Transilvania a fost lansat la Cluj de o companie imobiliara, ai carei reprezentanti au subliniat conceptul unitar al cartierului care se va construi.
Ansamblul rezidential „Bonjour” va fi ridicat pe un deal de la intrarea in municipiul Cluj-Napoca iar realizatorii sai doresc sa puna in aplicare conceptul cartierului, care seamana cu un oras in miniatura.
Proiectul a fost intocmit de doua studente de la Facultatea de arhitectura, intr-un concurs lansat de firmele investitoare – Elite Group si Mao Imobiliare.

„Am analizat punctele slabe ale Clujului si am descoperit ca se construieste foarte dezorganizat, fara nici un plan unitar si ca noile constructii nu au pe langa ele spatiile necesare desfasurarii unor activitati de care oamenii au nevoie, cum ar fi magazine sau o gradinita. Cartierele care se construiesc sunt doar niste dormitoare, iar noi am dorit sa cream ceva special, un spatiu in care oamenii sa aiba tot ceea ce le trebuie” – a explicat Diana Ilea, una dintre autoarele proiectului.

Cartierul va fi ridicat pe un teren de sase hectare si va avea o suprafata construita de 150.000 mp, suma totala estimata pentru acest proiect ajungand la 90 de milioane de euro.
Primele blocuri vor fi date in folosinta in anul 2008 iar pretul stabilit pentru perioada urmatoare este de 1.100 de euro pe metrul patrat. Apartamentele, cu suprafete variind intre 37 si 200 de mp, sunt predate finisate. Fiecare bloc are o parcare subterana.

Intregul ansamblu va avea spatii comerciale, farmacii, o gradinita, o scoala, un dispensar si probabil o sectie de politie, precum si restaurante si spatii de recreere, cu terenuri de sport.
Dezvoltatorii proiectului au adoptat acest concept tocmai pentru ca, potrivit presei si autoritatilor locale, in zona respectiva s-a construit pana acum fara coerenta.