Prefectul Capitalei, Ion Tincu, a emis in aceasta saptamana ordinul nr. 513/2008 prin care din 18 septembrie se constituie „Comisia locala Bucuresti pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor”.
Potrivit ordinului, primarul general al municipiului Bucuresti, in calitate de presedinte al Comisiei, va inainta prefectului propunerile nominale ale membrilor.
De asemenea, subcomisiile sectoarelor Municipiului Bucuresti pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor vor preda toate documentele reprezentand cererile cetatenilor si documentatia aferenta, precum si arhiva existenta rezultata in urma activitatii legate de aplicarea legilor fondului funciar. In momentul intrarii in vigoare a ordinului isi inceteaza aplicabilitatea ordinele Prefectului municipiului Bucuresti prin care se reglementeaza organizarea, functionarea si componenta subcomisiilor locale de fond funciar de pe langa Consiliile locale al Sectoarelor Municipiului Bucuresti.