bolojan ilie.jpgPrimăria Oradea va fi una dintre primele autorităţi locale din România care va construi un campus universitar, cu specializări adaptate cererii de pe piaţa forţei de muncă, a declarat primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, candidat la primărie pentru al treilea mandat.

„Am fi una din primele autorităţi locale din România care ar investi programat în învăţământul universitar. Nu există alte cazuri ca autorităţi locale din România să construiască asemenea campusuri. Noi trebuie să suplinim acest deficit, pentru că trebuie să discutăm deschis: tinerii nu se duc la o universitate numai pentru o specializare, ci şi pentru viaţa de student”.

„Eu, care am terminat la Timişoara, ştiu ce înseamnă complex studenţesc. Iar Oradea are nevoie de un complex studenţesc. Eu cred că Ministerul Educaţiei, indiferent cine va fi ministru, dacă va vedea că o autoritate locală investeşte sume consistente – este o practică pe care am experimentat-o deja – sigur va veni cu o cofinanţare pentru că au bani pentru aşa ceva”, a declarat primarul Bolojan.

Edilul şef a vorbit despre construirea unui campus, în următorii opt ani, prin relocarea unei unităţi de jandarmi din apropierea Universităţii Oradea, oferta fiind aceea de „investiţii contra reforme”. În fiecare an, ar urma ca primăria Oradea şi ministerul să aloce, în baza unei negocieri, câte două-trei milioane de euro, pentru a construi cămine, laboratoare, săli de curs şi facilităţi universitare, astfel încât, treptat, printr-un schimb de proprietăţi, oraşul să preia clădirile împrăştiate pe care universitatea le foloseşte în tot oraşul, iar universitatea să preia clădirile noi. În schimb, primăria aşteaptă ca universitatea să dezvolte acele specializări care sunt cerute pe piaţa muncii din Oradea, mai ales sectorul de inginerie şi cel de IT, care ar susţine în viitor localizarea unor industrii cu valoare adăugată mare şi care să genereze o creştere a salariilor. Primarul Bolojan a subliniat nevoia pregătirii forţei de muncă, prin studii universitare şi şcoli profesionale adaptate companiilor prezente în oraş, în cadrul proiectelor de dezvoltare a oraşului.
Edilul a precizat, cu aceeaşi ocazie şi care sunt proiectele prioritare care în opinia sa ar trebui dezvoltate în Oradea, cu ajutorul fondurilor europene, în viitor. Cel mai mare proiect pe fonduri europene va fi cel legat de conectarea municipiului la autostrada Transilvania printr-o şosea de legătură, pe patru benzi, la nodul rutier de la Biharia, 85 de milioane de euro.

Vor urma proiectele pe mobilitate urbană, în valoare de 30-35 de milioane de euro, prin care Oradea va extinde o linie de tramvai, între două cartiere şi va achiziţiona o flotă nouă de autobuze, pentru a mări aria de acoperire în oraş. Terminalul intermodal este un alt proiect, alte pasaje supraterane şi diverse proiecte transfrontaliere. În ce priveşte operarea Aeroportului, Primăria Oradea va acorda subvenţii şi îşi exprimă interesul să intre în acţionariatul aeroportului şi să susţină conectarea aeriană a oraşului cu cel puţin câteva aeroporturi din Europa.

Pentru atragerea firmelor, se vor acorda, în continuare, facilităţi fiscale acordate companiilor ce vor să se stabilească în parcurile industriale orădene. Pentru diversificarea ofertei, primăria va construi, din acest an, hale industriale pentru firmele mici din Oradea sau companii mari care aleg să stea în chirie.
Nu în cele din urmă, programul PNL al viitoarei conduceri va continua să pună în valoare patrimoniul construit din oraş, prin politica de investiţii în reabilitarea clădirilor din centrul istoric, extinderea spaţiului pietonal din centrul municipiului. AGERPRES