Proiectul de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată este esenţial pentru a asigura tuturor locuitorilor acces la servicii publice de calitate, afirmă preşedintele CJ Ilfov, Hubert Thuma, fiind vorba de o finanţare europeană nerambursabilă de peste 260 de milioane de euro.

„Proiectul de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată este esenţial pentru a asigura tuturor locuitorilor acces către servicii publice de calitate. Iar aprobarea acestui proiect constituie un prim pas în această direcţie. De azi pornim la treabă împreună cu operatorul regional de apă şi cu reprezentanţii autorităţilor locale din judeţ, astfel încât, la finalizarea proiectului, cei peste 230.000 de locuitori ai Ilfovului să beneficieze de apă curată şi de servicii de canalizare la cele mai inalte standarde”, a scris Hubert Thuma pe Facebook.

Potrivit acestuia, valoarea eligibilă a proiectului regional este de 261.280.039 de euro, din care un procent de 94% va fi acoperit sub formă de finanţare nerambursabilă în cadrul Programului Operaţional Infrastructura Mare, iar perioada de implementare este de 55 de luni. AGERPRES