Președintele Agenției Naționale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a declarat marți că nu este de acord cu modificarea legii care reglementează incompatibilitatea și conflictul de interese în cazul aleșilor locali.

„Noi ne-am precizat poziția de-a lungul timpului. Legea trebuie aplicată. Nu suntem de acord cu o modificare a legislației atât timp cât pe rolul instanțelor sunt multe procese în care ANI este angrenată”, a spus Horia Georgescu, la Palatul Parlamentului, răspunzând unei întrebări referitoare la discuțiile din mediul politic privind o eventuală modificare a Legii ANI.

Georgescu a atras atenția că nu există niciun caz de incompatibilitate a aleșilor locali care sunt membri în asociațiile de dezvoltare intracomunitară. „ANI nu a identificat niciun caz de incompatibilitate pentru aleșii locali care sunt sunt membri în asociațiile de dezvoltare intracomunitară. Există însă incompatibilitate prevăzută de lege în ceea ce privește locul aleșilor locali în regiile autonome de tip RAJA. Acolo este incompatibilitate. În acest caz, aleșii locali pot delega o persoană care să le reprezinte interesele”, a explicat el. AGERPRES