Consiliul Judeţean Alba şi Primăria municipiului Blaj vor să realizeze, în parteneriat, un heliport, în valoare totală de peste 2,9 milioane lei, care ar urma să fie utilizat atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte şi să deservească Spitalul Municipal Blaj, dar şi toate urgenţele din zona Târnavelor.

Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunţat că a semnat, împreună cu preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, Acordul de Asociere pentru realizarea în comun a unui aerodrom pentru elicoptere, un obiectiv de investiţii de interes municipal şi judeţean.

„Urmează ca acest Acord să fie validat de către Consiliul Local al Municipiului Blaj şi Consiliul Judeţean Alba. Valoarea investiţiei, care va fi suportată în cote egale din bugetul local al Municipiului Blaj şi bugetul Judeţului Alba, este de 2.904.000 lei (fără TVA)”, a precizat edilul.

Obiectivul ar urma să fie proiectat şi executat până la 1 decembrie 2021. „La finalul anului 2021, Blajul va avea cel mai modern Heliport din judeţul Alba. Acesta va fi utilizat atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte şi va deservi Spitalul Municipal Blaj, dar şi toate urgenţele din zona Târnavelor şi din judeţul Alba. Realizarea Heliportului la Blaj se înscrie pe lista parteneriatelor dintre Municipiul Blaj şi Consiliul Judeţean Alba, care au contribuit la dezvoltarea durabilă a întregii zone a Târnavelor şi la creşterea calităţii vieţii în comunitatea noastră”, a mai spus Rotar. AGERPRES