Handbalistele legitimate la Oltchim Râmnicu Vâlcea componente ale lotului naţional medaliat cu bronz la Campionatul European au fost premiate joi, în cadrul unei ceremonii, de către Primărie. Talida Tolnai, Valentina Ardean Enisei, Melinda Geiger, Paula Ungureanu, alături de preşedintele clubului de handbal Oltchim, Ioan Gavrilescu, au fost premiaţi pentru perfomanţele sportive ale anului 2010. În acest an, Oltchim Râmnicu Vâlcea a fost finalistă a Ligii Campionilor Europeni.

„Ne reprezintă ţara, oraşul, aceste fete sunt de departe cel mai bun marketing pentru Râmnicu Vâlcea. Deja cred că se ştie faptul sau este intrat în istorie că la handbal fete capitala este Râmnicu Vâlcea”, a declarat primarul Râmnicului, Romeo Rădulescu. La ceremonie a participat şi Luminiţa Huţupan, retrasă din activitate, declarată, potrivit site-ului Federaţiei Internaţionale de Handbal, cel mai bun portar al lumii. Echipa feminină de handbal a României a cucerit medaliile de bronz la Campionatul European din Danemarca şi Norvegia, după ce a învins Danemarca, scor 16-15 (9-7), în MCH Arena din Herning (Danemarca), în finala mică a competiţiei. AGERPRES