Mişcarea de protest a salariaţilor din administraţia publică loca lă declanşată în urmă cu o săptămână, continuă marţi cu greva de o zi. La Consiliului Judeţean (CJ) Braşov un număr de 130 de salariaţi membri de sindicat din tota lul celor 160 ai Cons iliului Judeţean se află în grevă.
Preşedintele Sindicatului Sa lariaţilor din Administraţia Publică Locală, Fănică Gabor, a declarat pentru AGERPRES, că sunt câteva primării în judeţ care nu se află în grevă.

„La primăriile oraşelor Braşov, Făgăraş, Râşnov,Victoria, Predeal nu există sindicat, iar salariaţii nu sunt în grevă. În schimb, la Primăria localităţii Bod, cu toate că există sindicat, primarul le-a interzis acţiunea de protest. Mă voi deplasa acolo să văd despre ce este vorba. În rest, în celelalte primării din judeţ, informaţia pe care o am eu este aceea că salariaţii se află în grevă”, a precizat Fănică Gabor.
Greva de o zi din administraţia publică locală vine după ce negocierile sindicaliştilor cu reprezentanţii Ministerului Muncii au eşuat. Ei spun că, dacă nici după acţiunea de protest de marţi, lucrurile nu se vor schimba vor declanşa greva generală.

Angajaţii din administraţia publică sunt nemulţumiţi de salariile mici pe care le au şi de refuzul Guvernului de a le alinia veniturile la nivelul celor din administraţia centrală. Alte revendicări vizează acordarea voucherelor de vacanţă şi a norme i de hrană pentru toţi salariaţii administraţiei publice locale acolo unde resursele permit acest lucru. AGERPRES