Green Group, investiţii de peste 11 milioane de euro în industria verde

Green Group a investit în perioada 2002-2013 peste 11 milioane de euro în industria verde din România, fiind unul dintre cei mai mari reciclatori din Europa de sud-est, a anunţat joi, cu ocazia unui briefing, conducerea grupului.

Constantin Damov, cofondator, a declarat că, în conformitate cu angajamentele europene, în următorii şapte ani România trebuie să-şi mărească de 25 de ori procentul de reciclare.
‘Conform normelor europene, în 2020, 50 la sută din ceea ce se aruncă la groapa de gunoi trebuie reciclat, faţă de numai 2 la sută în prezent, ţintă, după părerea mea, greu de atins’, a spus sursa citată.

Cofondatorul Green Group a mai spus că în România colectarea este un proces încă anevoios şi pentru accelerarea acestui proces ar trebui să se instituie în regim de urgenţă o taxă de circa 10 – 20 de euro plătită de operatorul de salubritate, un fel de amendă pentru a contribui la creşterea ratei de reciclare.

Green Group are cinci companii în România, Green Tech S.A., GreenFiber International S.A., GreenWEEE International S.A. şi Green Lamp Reciclare, care pot recicla 10 categorii de deşeuri şi are peste 2.000 de salariaţi, dintre care 1.000 numai la Buzău. În 2013, grupul va finaliza o fabrică de reciclare a sticlei la Popeşti-Leordeni în judeţul Ilfov. AGERPRES