Gratuitate la transportul în comun pentru elevi, în Ploieşti

Elevii care au domiciliul sau reşedinţa în municipiul Ploieşti vor beneficia, începând de gratuitate la transportul în comun, conform unei hotărâri adoptate de Consiliul Local Ploieşti. Consilierii au adoptat, în cadrul unei şedinţe de îndată, un proiect prin care elevii care frecventează cursurile de zi ale unităţilor de învăţământ obligatoriu şi liceal acreditat/autorizat şi care îşi au domiciliul sau reşedinţa în Ploieşti beneficiază de gratuitate la transportul în comun.

Conform proiectului, vor circula gratuit cu mijloacele de transport în comun acei elevi din învăţământul obligatoriu şi liceal acreditat/autorizat curs de zi, cu domiciliul sau reşedinţa în municipiul Ploieşti care studiază pe raza oraşului şi care provin din familii ale căror venituri pe membru de familie nu depăşesc suma de 2.364 lei net pe lună.

De asemenea, vor avea 50% reducere la tariful de bază la transportul public local de călători elevii care domiciliază în alte localităţi şi studiază în Ploieşti.

Elevii care nu au frecventat cel puţin 80% din cursurile lunii anterioare, precum şi cei mutaţi sau transferaţi în afara municipiului Ploieşti pierd dreptul de a li se elibera abonament gratuit, se arată în proiect. AGERPRES