Marți, pe 22 martie, a avut loc întâlnirea comunităților OSC-Edumanager și Administrație locală. Tema acestei ediții speciale – Digitalizarea și dezvoltarea competențelor în educația preuniversitară – a fost discutată cu specialiști în educație, care au analizat modul în care se pot implementa procesele de digitalizare și dezvoltare a competențelor digitale în învățământul preuniversitar, ce soluții sunt disponibile, dar și ce școli beneficiază deja de astfel de implementări. Partenerul webinarului a fost Microsoft.

De asemenea, a fost analizat un studiu de caz al Colegiului Național ,,Nichita Stănescu”  din Ploiești, pentru a a afla care au fost provocările ce au trebuit depășite în procesul de digitalizare.

Învitații acestei ediții au fost Marilena Ionașcu, Education Director, Microsoft; Gabriela Ford, președinte, Fundația EOS; Robert Pufan, Cloud Solution Architect for Modern Work, Microsoft; Carmen Argeșanu, Director, Colegiul Național „Nichita Stănescu” Ploiești alături de moderatorul Dorin Chioțea.

În cadrul întâlnirii din 22 martie, Gabriela Ford, președinte al fundației EOS, a vorbit despre programul pe care îl implementează pentru școlile din România, „Școala Parteneră Microsoft”. Aceasta a mai adus în discuție lipsa unei strategii și a unui plan de educație digitală, mai ales în contextul pandemiei, dar că s-au făcut pași în acest sens și că finalizarea acestei strategii ar putea avea loc în luna iunie.

O astfel de comunitate a școlilor partenere ar fi foarte binevenită pentru că ajutorul este multidimensional, dar și multidirecțional. Prin urmare el nu trebuie să meargă doar dinspre organizație  înspre cadre didactice, ci și invers deoarece compania a învățat foarte mult din colaborările cu anumite școli. Acestea au experiență practică în utilizarea tehnologiei într-un contex real, a subliniat aceasta.

Gabriela Ford a menționat că programul a debutat cu participarea a 20 de școli, iar în prezent comunitatea a încorporat aproape 200 de școli. Pentru a face parte din această comunitate, școala trebuie să fie interesată să utilizeze tehnologia Microsoft.

De asemenea, în cadrul întâlnirii s-a mai discutat despre standardele școlilor care se dezvoltă din punct de vedere digital. Microsoft a preluat acel cadru de competențe european dezvoltat de Comisia Europeană, l-a integrat cu toate cursurile și resursele create în programul Școala Parteneră Microsoft și împreună cu cele două au reușit să aducă un fel de standard în școlile care și-au dorit să facă pași înspre dezvoltarea digitală ( a infrastructurii, a softului, a cadrelor didactice, a elevilor).

Gabriela Ford a menționat că  în momentul aderării în programul Microsoft, școlile primesc în primul rând un welcome pack (un kit) care conține mai  multe obiecte – câteva device-uri, vouchere de certificare cursuri, acces la evenimente internaționale și naționale.

Comunitatea OSC-Edumanager se adresează managementului instituțiilor de învățământ preuniversitar și universitar, precum și profesorilor. Comunitatea este dezvoltată și administrată de Oameni și Companii-OSC, organizație care oferă soluții de marketing utilizând un ecosistem propriu de +100 comunități business sau profesionale și 42 platforme digitale asociate. O listă cu aceste platforme puteți vedea aici. O listă de comunități, aici.