Gabriela Firea: Am discutat cu premierul despre implementarea tichetului unic RATB-Metrorex

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că a discutat cu premierul Mihai Tudose despre implementarea într-un timp cât mai scurt a tichetului unic RATB-Metrorex.

În ceea ce priveşte aplicarea prevederilor Planului de Mobilitate Urbană Durabilă, un document strategic al Capitalei României, realizat sub egida BERD, există măsuri care sunt asumate la nivel guvernamental, altele la nivel de municipiu şi altele la nivelul judeţului Ilfov“.

“În ceea ce priveşte colaborarea pentru măsurile care să rezolve problema traficului, am căzut de comun acord să existe un grup de lucru permanent care să urmărească implementarea tuturor acestor măsuri. Concret, am discutat, de exemplu, despre faptul că în perioada următoare, potrivit prevederilor legale, Ministerul Transporturilor să înceapă deja procedurile pentru a demara lucrările, astfel încât să existe acces pe centură şi către Berceni şi Popeşti, aşa cum s-a început deja către Domneşti”, a afirmat Firea, la sediul Primăriei Capitalei, după o întrevedere cu premierul Mihai Tudose.

Ea a menţionat că a mai discutat cu premierul despre Autoritatea Metropolitană de Transport, care, aşa cum prevede şi legislaţia europeană, trebuie să fie în subordinea Municipiului. Firea i-a mulţumit prim-ministrului pentru interesul manifestat faţă de problemele bucureştenilor. “Această întâlnire a fost de bun augur. Am trecut în revistă cele mai importante proiecte pe care Primăria Generala a Capitalei trebuie să le implementeze cu sprijin guvernamental (…) sunt convinsă că în perioada următoare vom avea şi alte întâlniri pentru a urmări cele stabilite astăzi”, a adăugat edilul. AGERPRES