Proiectul de buget pentru anul 2018 este un act normativ premergător disponibilizărilor colective în cadrul administraţiei publice locale şi centrale, consideră Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP).

Atragem atenţia că sumele proiectate pentru cheltuielile de personal aferente anului 2018 (care au crescut cu un procent mult mai mic decât necesarul) vor obliga angajatorii publici să aplice dispoziţiile art. 5 din OUG 90/ 2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare în anul 2018…, în sensul că, pentru a se putea încadra în buget şi pentru a plăti integral drepturile de natură salarială, vor fi nevoiţi să aprobe numărul maxim de posturi în funcţie de sumele alocate pentru cheltuielile cu personalul”, spune comunicatul SNFP.

Sindicaliştii din administraţia publică îşi doresc ca angajatorii lor să aloce pentru cheltuielile de personal un buget mult mai mare decât cel din proiectul bugetului pe 2018, din cauza a creşterii salariilor brute ca urmare a majorării salariului minim pe economie, precum şi a majorărilor necesare pentru a se evita diminuarea salariului net.

SNFP face apel către toţi parlamentarii pentru a analiza şi a hotărî majorarea fondului de salarii în vederea prevenirii concedierilor colective din administraţia publică.

Plenul reunit al camerelor Parlamentului dezbat în aceste zile proiectul bugetului de stat şi pe cel al asigurărilor sociale de stat pe anul 2018, votul final fiind programat pentru 21 decembrie. Proiectul bugetului de stat pentru 2018 este construit pe o creştere economică de 5,5%, un curs mediu de 4,55 de lei pe euro, considerat nerealist de maera majoritate a analiștilor, şi pe un câştig mediu salarial lunar de 2.614 lei. Deficitul bugetar cash este estimat la 2,97% din PIB, în timp ce deficitul ESA este 2,96% din PIB.

Bugetul asigurărilor sociale de stat este programat pentru anul 2018 cu un excedent în sumă de 191,071 milioane lei, care reprezintă rezultatul financiar al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, veniturile totale fiind estimate la 62,9 miliarde lei, iar cheltuielile la 62,71 miliarde lei.

Pentru anul 2018, din totalul veniturilor bugetare, 88% urmează să se încaseze din contribuţiile pentru asigurări sociale ale sistemului public de pensii, 0,2% din venituri nefiscale şi 11,8% subvenţii primite de la bugetul de stat, se menţionează în expunerea de motive a proiectului.