bunea_stancu_.jpgFuncţiile de vicepreşedinte de CJ şi cele de viceprimari de municipiu vor fi împărţite între PSD şi ACD la nivelul judeţului Brăila, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu.

„Am avut discuţii foarte clare la Bucureşti, ca acolo unde noi suntem câştigători şi la primărie şi la judeţ, un vicepreşedinte CJ şi un viceprimar să fie de la PSD şi un vicepreşedinte CJ şi un viceprimar de la ACD. În şedinţa de Comitet Executiv pe care o vom avea mâine vom discuta nominalitările pentru judeţ şi pentru primărie. Noi avem o părere formată, dar mâine prin vot hotărâm care sunt candidaţii noştri, ai PSD, pentru cele două funcţii. Din partea ACD ar trebui să ni se facă propuneri, care să fie compatibile cu cei doi aleşi, pentru că nu discutăm pentru un an, discutăm pentru 4 ani”, a declarat Stancu.

Preşedintele PSD Brăila a mai spus că USL a reuşit să obţină majoritate simplă în Consiliul Judeţean şi în Consiliul Local Municipal, motiv pentru care, deocamdată, nu se gândeşte să facă alianţe. „Nu ne gândim la alianţe acum. Avem majoritatea simplă şi la Consiliul Judeţean şi la Consiliul Local Municipal pentru alegerea viceprimarilor şi a vicepreşedinţilor de CJ. Dacă va fi cazul, vom fi de acord cu cei care vor să facă majoritate cu noi, Am trecut de alegeri, vor începe cu siguranţă discuţiile pentru formarea majorităţii. Dacă nu ne ajung voturile, atunci trebuie ales alt partid, mai puţin PDL, pentru a face majorităţi”, a declarat Stancu.

La Consiliul Judeţean, USL a avut 45,8%, AVB – 20,6%, PP-DD – 18,13% şi independentul Marian Căpăţână – 5,88%. În ceea ce priveşte numărul de mandate, USL a obţinut 16, AVB – 8, PP-DD – 7 şi unul Marian Căpăţână (independent).

La Consiliul Local, USL a obţinut 14 mandate, AVB – 4, PP-DD – 4, UER – 2, PP-LC – 2 şi unul Simona Draghincescu (independent).

Rezultatele oficiale arată că la Consiliul Judeţean diferenţa între Gheorghe Bunea Stancu (PSD), cel care a câştigat un nou mandat de preşedinte, şi independentul Sergiu Diacomatu a fost de 12.031de voturi, respectiv de 7,18%, scorul final fiind de 46,38% la 39,2%.
La Primăria municipiului Brăila, Aurel Simionescu (PSD) a obţinut 47.374 de voturi (50,6%), Simona Drăghincescu (independent) – 17.157 voturi (18%), Sorin Ovidiu Bălan (PP-DD) – 15.947 voturi (16%) şi Viorel Balcan (AVB) – 6.663 voturi (7,2%).

Festivitatea de înmânare a certificatelor doveditoare ale alegerii consilierilor, primarului municipiului şi preşedintelui Consiliului Judeţean Brăila vor fi înmânate vineri, la Prefectura Brăila, după cum a informat şefa de cabinet a prefectului, Mihaela Francisca Dumitru. AGERPRES