harghita_bai.jpgReţeaua stradală din staţiunea Harghita-Băi, care aparţine administrativ de municipiul Miercurea Ciuc, va fi modernizată printr-un proiect european, finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional.
Potrivit unui comunicat al Agenţiei de Dezvoltare Regională Centru, proiectul durează doi ani şi va avea un buget total este de peste 15,6 milioane lei.

Cererea de finanţare a fost depusă în urmă cu doi ani, Primăria Miercurea Ciuc dorind ca, prin modernizarea infrastructurii, să sprijine dezvoltarea turismului, să atragă noi investiţii în zonă şi să faciliteze creşterea numărului de locuri de muncă.

Proiectul „Îmbunătăţirea accesibilităţii şi amenajarea zonei turistice Harghita – Băi” include amenajări ale terenului şi asfaltarea a peste patru kilometri de şosea, protejarea şi conservarea cadrului natural prin crearea unei infrastructuri adecvate, precum şi îmbogăţirea serviciilor turistice, prin marcarea şi realizarea de panouri indicatoare.

Potrivit sursei citate, prin acest proiect, pe lângă asfaltarea a 4,3 kilometri de şosea, se vor realiza alei pietonale de circa un kilometru şi 5.000 mp parcări, dar se va extinde şi clădirea mofetei din zonă, pe lângă reabilitarea a peste şase kilometri de sistem subteran pentru iluminatul public. Investiţiile vor duce la creşterea cu peste 6.500 a numărului de turişti sosiţi în zonă.
Primăria Miercurea Ciuc a solicitat finanţare nerambursabilă pentru suma de aproximativ 10 milioane lei, iar diferenţa de peste 5,6 milioane lei, până la valoarea totală a proiectului, o reprezintă atât cheltuielile neeligibile, cât şi contribuţia de 2% suportată de municipalitate.
Primăria Miercurea Ciuc derulează, de mai mulţi ani, proiecte care să transforme staţiunea Harghita-Băi într-o zonă cât mai atractivă pentru turişti. În 2008 a fost introdusă reţeaua de apă şi canalizare în staţiune şi se doreşte ca zona să devină interesantă şi pe timpul verii, nu numai iarna, când mii de turişti vin aici în vizită.

Harghita Băi este situată la o altitudine de 1.350 de metri şi chiar dacă se află la o distanţă de 21 km faţă de Miercurea Ciuc este localitate aparţinătoare municipiului.
Staţiunea are o medie anuală de 150 de zile cu zăpadă şi este asaltată, anual, de mii de iubitori ai sporturilor de iarnă. De asemenea, la mofeta din staţiune se fac tratamente indicate în afecţiunile cardiace şi reumatice. AGERPRES