Premierul Florin Cîţu a anunţat miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, că a fost adoptată ordonanţa de urgenţă prin care prefecţii devin demnitari.

„În şedinţa de Guvern de astăzi a fost aprobată ordonanţa de urgenţă prin care prefecţii devin demnitari. (…) Este un proiect care a fost asumat de către coaliţia de guvernare prin programul de guvernare, iar astăzi am aprobat această ordonanţă de urgenţă”, a spus Cîţu.

Întrebat de ce a fost adoptată o astfel de măsură, în condiţiile în care PNL a pledat pentru o depolitizare a funcţiilor publice, el a replicat că este vorba despre „o reaşezare” a acestei funcţii.

„Eu nu aş spune că este o politizare a funcţiei de prefect. Este o reaşezare a acestei funcţii. Domnul ministru (Cseke Attila – n.r.) va explica exact care sunt resorturile din spate, dar este un obiectiv asumat de coaliţie, este un obiectiv transparent asumat în programul de guvernare al coaliţiei, nu este nimic făcut peste noapte, nu este o surpriză, e un proiect de ordonanţă care a fost în dezbatere publică o lună de zile”, a menţionat prim-ministrul.

Guvernul a modificat OUG 57/2019 privind Codul administrativ referitor la statutul prefectului şi subprefectului. Potrivit notei de fundamentare a actului normativ, acesta „clarifică” statutul prefectului şi subprefectului.

„Prefecţii şi subprefecţii îşi vor păstra calitatea de înalt funcţionar public pentru o perioadă de maxim 30 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ. Prin aplicarea noii reglementări, ocuparea unor funcţii de demnitate publică de către prefect şi subprefect, situaţie în care aceştia pot fi membri ai unor partide politice, este în concordanţă cu rolul prefectului de reprezentant al Guvernului pe plan local, Guvernul fiind o autoritate publică care are structură politică”, se explică în nota de fundamentare. AGERPRES