pasztor_sandor.jpgO delegaţie a Federaţiei Patronilor Bihor (FPB) a solicitat noului preşedinte al CJ Bihor, Pasztor Sandor, relaţii mai strânse şi proiecte concrete care să dezvolte economia judeţului, a anunţat FPB. Cei şase reprezentanţi, conduşi de Ioan Lucian, preşedintele FPB, au solicitat activarea acordului de parteneriat semnat anul trecut cu vechea conducere a CJ Bihor, înfiinţarea Comisiilor de dialog economic şi de monitorizare a achiziţiilor publice, precum şi realizarea unor întâlniri trimestriale între reprezentanţii FPB şi CJ Bihor.

Subiectele dezbătute de către cele două părţi au fost crearea unor parcuri industriale în judeţ, infrastructura rutieră şi tronsonul de autostradă Suplacu de Barcău-Borş.

Federaţia ar viza un parteneriat eficient între Aeroportul din Oradea şi Debrecen, prin care să se asigure „complementar şi nu concurenţial” curse externe, legătura dintre cele două realizându-se şi printr-o cale ferată rapidă.

Delegaţia FPB a mai vorbit, ca proiecte, despre şcolile vocaţionale la nivel judeţean, un centru de excelenţă transfrontalier pentru antreprenori şi turismul bihorean, subiecte ce vor fi dezbătute pe larg la prima întâlnire a celor două instituţii, ce va fi organizată în septembrie.

„Consiliul Judeţean Bihor, după cum spunea preşedintele Pasztor, doreşte să-şi schimbe strategia de colaborare cu reprezentanţii mediului de afaceri. Acest lucru ne încântă şi cu siguranţă, alături de celelalte organizaţii patronale din judeţ pe care le dorim implicate în acest parteneriat, vom contribui serios la bunul mers al lucrurilor în economia judeţeană, aşa cum am făcut şi la nivelul municipiului Oradea”, a declarat la finalul întâlnirii organizată la CJ Bihor, preşedintele FPB, Ioan Lucian. AGERPRES