Excedent de peste 11 milioane de lei la bugetul Primariei Bistrita

Primaria Bistrita a incheiat anul bugetar 2007 cu un excedent de peste 11 milioane de lei, bani care au fost transferati in fondul de rulment, in vederea realizarii de noi investitii.
Potrivit contului de executie bugetara, aprobat joi de Consiliul Local, Bistrita a beneficiat de un buget general de peste 162 milioane de lei. La inceputul anului trecut, au fost prevazute venituri de peste 117 milioane de lei, dar acestea au fost realizate in proportie de numai 98%.

Din totalul cheltuielilor, ce au ajuns la aproape 103 milioane de lei, un procent de 49,34% a revenit capitolului destinat invatamantului. Din cheltuielile efective, peste 57 milioane lei au fost destinate platii salariilor, iar alte circa 23,4 milioane de lei sau folosit pentru plata materialelor si serviciilor.

Din veniturile Primariei Bistrita, suma de 1,572 milioane de lei a fost folosita pentru plata tranzactiilor privind datoria publica si imprumuturile, avand in vedere ca reabilitarea a 32 de strazi din municipiu se face in baza unui credit bancar de 35 milioane de lei.