boc_emil1.jpgSalariile bugetarilor vor fi recuperate în integralitate la valoarea din iunie 2010, înainte de reducerea cu 25%, cel mai probabil în două tranşe pe parcursul anului 2012, cu condiţia susţinerii creşterii economice de 1,5-2% în 2011 şi 3,5-4% anul viitor, precum şi a evitării „derapajelor populiste”, a declarat premierul Emil Boc, joi seara, la Realitatea TV.

„Ar fi de dorit să fie totul într-o singură tranşă. În două tranşe este posibil, într-una singură aş vrea să avem datele posibile”, a spus şeful Guvernului, arătând că este posibil ca prima tranşă a acestei măriri a salariilor să fie acordată din ianuarie 2012.

El a subliniat că obţinerea creşterii economice prognozate de 1,5% – 2% pentru anul acesta şi 3,5% – 4% va permite calcularea exactă a măririlor de salarii. „Vreau să fiu direct şi sincer cu românii: nu se pot face promisiuni fără acoperire”, a spus primul-ministru, adăugând ironic că şi el şi-ar dori să fie ca premierul Călin Popescu Tăriceanu în 2007 şi 2008, când s-au mărit salariile şi pensiile fără o corelare cu rezultatele economiei, greşeală indicată în prezent inclusiv de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

În privinţa pensiilor, premierul Boc a precizat că acestea vor fi majorate de la 1 ianuarie 2012 cu rata inflaţiei 100% plus 50% din creşterea valorii salariului mediu brut pe economie. De asemenea, el a precizat că majorarea pensiilor acordată de la începutul anului pentru grupele I şi II de muncă s-a acordat numai acelor beneficiari care s-au pensionat până în aprilie 2001, iar ceilalţi trebuie să aştepte anul viitor.

Întrebat dacă aceste măriri vor fi acordate înaintea alegerilor locale, şeful Guvernului a spus că aceste majorări ale salariilor şi pensiilor „nu se vor corela cu mecanismul electoral”. AGERPRES