Premierul Emil Boc a declarat, luni, după o întâlnire cu mediul de afaceri prahovean, că Guvernul va fi „necruţător” cu acele autorităţi locale care „sfidează” legea şi care fac licitaţii „trucate”.

„Nu avem alternativă. Am spus că acest Guvern şi-a asumat să facă lucruri care sunt dureroase, nu plac, dar sunt sănătoase pentru economia ţării şi pentru ce înseamnă viitorul României. (…) Şi aici, pe licitaţii, nu mai putem tolera autorităţi locale care pur şi simplu să sfideze legea, să facă licitaţii trucate, să existe conflicte de interese, după care ţara să fie sancţionată pentru că unii greşesc la nivel local. Acest lucru este intolerabil, iar oamenii trebuie să ştie că din cauza unora sau a altora de acest fel noi, ca ţară, putem pierde bani europeni care ar trebui să intre în infrastructura din România”, a afirmat Boc.

Primul-ministru a susţinut că, în cazurile în care se va face dovada licitaţiilor trucate, autorităţile locale în cauză vor pierde contractele şi vor fi anunţate organele de cercetare penală.

„Acele contracte vor fi în primul rând luate de la acele autorităţi care au încălcat legea şi nu vor mai avea posibilitatea să le deruleze şi evident vom sancţiona prin ceea ce autorităţile statului pot, sesizând organele de urmărire penală pentru începerea demersurilor legale”, a completat premierul.

El a afirmat că, atunci când vorbeşte despre probleme în ceea ce priveşte licitaţiile, se bazează pe informaţiile comunicate în privinţa Programului Operaţional Regional care „au determinat o parţială întrerupere a plăţilor”. „E vorba de acele contracte gen Teleorman sau altele, care, din nefericire, au pus România într-o dificultate majoră în raport cu Uniunea Europeană, iar acum autoritatea de management de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului este obligată să verifice aceste contracte pentru a corecta şi alte abuzuri, dacă ele există”, a explicat Emil Boc. AGERPRES