guvern2.jpgHotărârile de guvern şi deciziile premierului Emil Boc pentru eliberarea din funcţii a 35 de subprefecţi şi 17 secretari de stat au fost publicate, joi, în Monitorul Oficial.

Cei 35 de subprefecţi eliberaţi din funcţii sunt: Stoian Radu Nicolae – Arad, Kalaman Zoltan – Argeş, Sarkady Zsolt Csaba – Bihor, Băncilă Ciprian Marius – Braşov, Cîrligea Florin-Eugen – Brăila, Nicu Cristian Costel – Buzău, Motolan Martin – Caraş-Severin, Muşat Emil – Călăraşi, Petrideanu Călin – Cluj, Iustian Mircea Teodor – Constanţa, Benedek Kaplar Gabor – Covasna, Brezniceanu Alexandru Cosmin – Dolj, Florea Paul – Galaţi, Cristoi Robert-Ioan – Giurgiu, Gorun Tiberiu Horaţiu – Gorj, Andrei Jean Adrian – Harghita, Inişconi Ioan – Hunedoara, Angheluţă Cristian Marian – Iaşi, Zamfir Daniel Tudorel – Ilfov, Buda Dorin Nicolae – Maramureş, Lăpădat Constantin Matei – Mehedinţi, Mungiu Dana Cristina – Neamţ, Pop Adrian Constantin – Olt, Limboşeanu Mirela – Prahova, Ţănţaş Samuel – Satu Mare, Nistor Mircea – Dâmboviţa, Mantale Mioara – Bucureşti, Bîrsan Cristian Claudiu – Sălaj, Pavel Daniela Paraschiva – Sibiu, Creţulescu Radu Ionuţ – Suceava, Mara Florică – Teleorman, Orban Andrei – Timiş, Petrescu Laura-Cătălina – Tulcea, Trăian Huluţă – Vaslui, Vinceanţiu Micheci – Vrancea, Lungu Tudoriţa – Bacău.

În urma restructurărilor din ministere, de la Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) vor pleca trei secretari de stat: Tudor Şerban, care coordona domeniile energiei şi resurselor minerale, secretarul de stat Maria Pârcălăbescu, care se ocupa de comerţ exterior, şi Irinel Cristu, care coordona domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediul de afaceri.


Din Ministerul Finanţelor Publice, va pleca secretarul de stat Graţiela Iordache. Din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului vor pleca doi secretari de stat: Sorin Munteanu şi Tanczos Barna, care va fi numit secretar de stat la Ministerul Agriculturii, în locul lui Peter Andrei Haschi. De asemenea, de la MDTR va pleca şi subsecretarul de stat Ion Sterian. De la Ministerul Agriculturii, în afară de Haschi, va pleca secretarul de stat Dănuţ Apetrei. De la Ministerul Muncii va pleca secretarul de strat Dumitru-Nicu Cornoiu. De la Ministerul Afacerilor Externe vor fi eliberaţi din funcţie secretarul de stat Bogdan Mazuru, care va pleca ambasador la Paris, şi Călin-Radu Ancuţa.


De la Ministerul Administraţiei şi Internelor vor fi eliberaţi din funcţie doi secretari de stat: Marius Tiberiu Martinescu – coordonator al reformei administraţiei publice, şi chestor Irina Alexe – care se ocupa de relaţia cu Parlamentul. Un alt treilea secretar de stat va putea fi eliberat din funcţie doar cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Tot de la MAI va pleca şi subsecretarul de stat pentru comunităţile locale Liviu Grădinaru. De la Ministerul Justiţiei va pleca secretarul de stat Rodica Constantinovici. De la Ministerul Transporturilor, vor fi eliberaţi din funcţie doi secretari de stat: Marin Anton, care va fi numit la Ministerul Mediului, şi Gheorghe Popa. De la Ministerul Mediului vor pleca secretarii de stat Mircea-Ioan Cotoşman şi Dan Cârlan.


De la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, va pleca secretarul de stat Cătălin Baba, care îl va înlocui în funcţia de secretar de stat în cadrul Aparatului de lucru al prim-ministrului pe Călin Hinţea, care a demisionat din motive personale. Au mai rămas patru ministere la care nu au intervenit modificări, întrucât nu aveau decât câte doi secretari de stat sau chiar unul singur: Ministerul Sănătăţii, Ministerul Comunicaţiilor, Ministerul Apărării Naţionale – care au câte doi secretari de stat -, şi Ministerul Culturii, care are un singur secretar de stat.


Potrivit premierului Emil Boc, pe parcursul unui an, costurile legate de activitatea unui secretar de stat ajung, la nivel maximal, până la 110.000 de euro, costuri care implică salariul său, al angajaţilor de la cabinet, cheltuielile cu combustibil, deplasările şi alte cheltuielile adiacente. În ceea ce priveşte costurile pe care le implică activitatea unui subsecretar de stat, acestea pot ajunge la 33.000 de euro pe an, iar a unui subprefect la 77.000 de euro pe an. În total, prin reducerea numărului de secretari de stat, subsecretari de stat şi subprefecţi, până la sfârşitul anului 2010 se fac economii de aproape 2 milioane de euro, iar pe parcursul unui an economiile realizate vor fi de 4,5 -5 milioane de euro, mai susţine Guvernul. AGERPRES