Elena Udrea l-a dat exemplu pe Neculai Onţanu ca un primar gospodar

udrea_elena_noua.jpgMinistrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, s-a arătat joi, cu ocazia semnării unor contracte pentru cinci proiecte cu finanţare europeană, impresionată de activitatea prolifică a primarului sectorului 2, Neculai Onţanu, în ceea ce priveşte pregătirea acestor proiecte în vederea obţinerii de fonduri europene.

Ministrul dezvoltării a apreciat mult “munca primarului şi a echipei sale de la sectorul 2”, care a reuşit prin pregătirea şi contractarea acestor proiecte să majoreze sumele de la nivelul bugetului local prin atragerea banilor europeni.

“Astăzi avem aici un exemplu de om gospodar, care a reuşit să identifice problemele prioritare pe care sectorul 2 le are şi să găsească şi soluţiile. Nu am văzut în altă parte o prezentare atât de meticuloasă şi exactă a proiectelor pe care reuşesc să le finanţeze. Mă bucur că sunt în adminstraţia locală şi oameni care îşi fac atât de bine datoria. (…) Sunteţi prima autoritate locală care a reuşit să depună proiecte eligibile şi sunt primele proiecte ce se semnează”, a declarat Elena Udrea, precizând că s-au semnat joi primele cinci şi urmează să mai fie semnate până la 19 proiecte.

Potrivit ministrului, prin proiectele care vor fi contractate de Primăria sectorului 2 se încearcă atragerea unui număr mai mare de turişti şi acest lucru este un exemplu pentru ceea ce trebuie să facă şi un primar general pentru a transforma Bucureştiul într-o capitală atractivă.
“Ne-am fi bucurat ca şi Primăria Capitalei să depună proiecte pentru fonduri europene pentru că este evident că în perioada aceasta banii de la bugetul de stat şi cel local nu sunt suficienţi pentru nevoia de investiţii a Bucureştiului. Ne-am fi bucurat dacă acelaşi interes l-am fi găsit şi la nivelul celorlalte autorităţi locale, în special 5 şi 4, dar şi a Primăriei Capitalei”, a mai spus Udrea.

Elena Udrea a arătat că majoritatea edililor preferă să cheltuie banii de la bugetul local pe “lucruri mai puţin necesare” şi a precizat că municipalitatea ar avea bani suficienţi. Potrivit acesteia, la nivel naţional Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului sprijină alocarea de bani prin Programul Operaţional Regional, dar a atras atenţia asupra responsabilizării beneficiarilor.

“Facem plăţi pe măsură ce proiectul se implementează şi când beneficiarii ne trimit facturile la decontare. Atrag atenţia beneficiarilor că trebuie să se facă derularea contractelor, să se facă transparent şi în concordanţă cu legislaţia europeană”, a punctat Udrea.

Primăria sectorului 2 a semnat joi contractele de finanţare pentru cinci proiecte cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în valoare totală de peste 38 milioane de lei. Cele cinci proiecte vizează modernizarea a 24 de străzi, amenajarea arhitecturală şi peisagistică şi sistem de supraveghere video şi management informaţional pentru creşterea siguranţei sociale în zona Baicului, dar şi două proiecte pentru crearea unui parc de utilitate publică şi un sistem de supraveghere video în cartierul Ion Creangă.

Primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, a arătat cu această ocazie că bugetul local în ultimii ani nu a cunoscut recesiune economică şi că bugetul 2011-2012 va fi cu 26,7% mai mare graţie proiectelor cu finanţare europeană. “Pentru administraţiile locale, fondurile europene constituie o oportunitate foarte importante pentru investiţii”, a mai spus edilul sectorului 2. AGERPRES