chereches_catalin2.jpgAdministraţia municipiului Baia Mare a demarat un amplu proiect care vizează transformarea urbei într-un adevărat „oraş verde”, după model european. „Proiectul prevede reamenajarea ambientului urban, a zonelor verzi de pe toate bulevardele circulate sau drumurile care permit accesul din şi înspre Baia Mare. E un proiect unitar, care se pune în practică etapizat, cu gândul de a ajunge un oraş verde. E o investiţie pe care am urmărit-o de mulţi ani, e un proiect de viitor, care va asigura oraşului o anumită vizibilitate, confort şi estetică”, a declarat primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş.

Zona centrală a municipiului Baia Mare a suferit deja o transformare radicală prin înlocuirea teilor cu platani şi trandafiri. Prima investiţie a fost realizată pe tronsonul rutier dintre Parcul Mara şi Sala polivalentă „Lascăr Pană”, locul unde se desfăşoară majoritatea competiţiilor sportive local şi regionale.

Edilul a mai spus că într-un mod asemănător vor fi amenajate şi alte bulevarde, modelul fiind destul de des întâlnit în oraşele europene. „Iniţial, proiectul a stârnit discuţii şi controverse, dar până la urmă mi-am dat seama că avem nevoie de o anume estetică vizuală, iar soluţia a fost bine aleasă. Baia Mare va arăta la fel ca orice mic oraş european”, a spus Cătălin Cherecheş.

În vară, primăria Baia Mare a reamenajat parcul Mara, unde a fost montată o fântână arteziană, iar în colaborare cu Ocolul Silvic Baia Mare s-a lansat proiectul de extindere a parcului natural situat la poalele Dealului Florilor. De asemenea, autorităţile locale au demarat construcţia unui nou parc pe locul unde au funcţionat serele oraşului, în vecinătatea nou construitei catedrale ortodoxe. Investiţiile sunt realizate din bugetul local şi finanţare europeană. AGERPRES