Două noi parcuri industriale în judeţul Cluj

Consiliul Judeţean Cluj pregăteşte amenajarea a două noi parcuri industriale, unul ca parc logistic şi pentru IMM-uri, iar celălalt pentru producerea de energie electrică cu ajutorul panourilor solare.

Preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că au fost stabilite locurile pentru cele două noi parcuri industriale, în comuna Feleacu, în imediata vecinătate a centurii ocolitoare Vâlcele – Apahida a municipiului Cluj-Napoca.

Primul dintre viitoarele parcuri va avea 100 de hectare, iar celălalt va avea circa 85 de hectare. Alin Tişe a explicat că parcul logistic şi pentru IMM-uri ar costa 11 milioane de euro, din care CJ Cluj trebuie să suporte jumătate, în timp ce 50 la sută ar urma să fie obţinuţi prin Programul Operaţional Regional. El a adăugat că investiţia pentru parcul cu panouri solare s-ar ridica la circa 50 de milioane de euro, bani care ar urma să fie obţinuţi printr-o serie de parteneriate cu investitori străini, cu care au fost demarate negocierile.


Alin Tişe a mai spus că în prezent se lucrează la studiile tehnice ale terenurilor, urmând ca până la sfârşitul anului acestea să fie încheiate şi să fie depuse proiectele pentru obţinerea finanţării. În judeţul Cluj mai există trei parcuri industriale, în două dintre ele funcţionând fabrici ale unor investitori precum Nokia şi Emerson. AGERPRES