bicaz_anl.jpg32 de familii tinere din Bicaz pot spera la o locuintă, două blocuri ANL urmînd a fi construite în centrul orasului imediat ce timpul o va permite. Valoarea investitiei este de 5 milioane lei, finantarea fiind suportată de Compania Natională de Investitii.

Conform practicii în astfel de cazuri, administratiei locale îi va reveni doar sarcina de a finanta racordarea celor două imobile la utilităti, asta presupunînd circa 55.000 lei, bani ce vor fi scosi din bugetul local. Cele două blocuri vor fi în sistem parter plus trei etaje, cu cîte 16 apartamente cu două si trei camere.

„Sînt bucuros că am reusit ca zestrea edilitară si implicit locativă a Bicazului să se îmbogătească cu încă două blocuri. Prin realizarea acestui obiectiv, ce tine de asigurarea conditiilor mai bune de viată familiilor tinere, încercăm să mentinem în Bicaz forta de muncă tînără, care în ultimii ani în România a cam fost neglijată. Si dacă este să privim realist, nici Bicazul nu stă prea bine la acest capitol, foarte multi tineri luînd calea străinătătii pentru căutarea unor locuri de muncă. Tocmai asta-i problema, trebuie să-i determinăm pentru a rămîne acasă. De altfel, la finele anului trecut am mai dat în folosintă două blocuri ANL în cartierul Dodeni si toate cele 30 de apartamente s-au ocupat de către tot atîtea familii tinere”, a declarat primarul Constantin Catrinoiu.

Primăria are deja stabilit locul de amplasare a blocurilor ANL, ce se află situat în vecinătatea centrului civic, acolo unde pînă nu demult a fiintat sediul Casei de Cultură. „Am hotărît asta, gîndind la estetica centrului civic, în care persistă de peste 60 de ani o relicvă de pe vremea cînd se construia barajul. Mai precis, o baracă ce stă să se dărîme”, a afirmat Marius Ilie, city managerul orasului, cel care s-a ocupat de obtinerea tuturor avizelor necesare investitiei. Se estimează ca cele două noi blocuri să fie gata cel mai tîrziu pînă la finalul acestui an.