Directorul BERD România a vizitat municipiul Bistriţa

cretu ovidiu.jpgPrimarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu, s-a întâlnit joi cu directorul pentru România al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), James Hyslop, ocazie cu care a prezentat o parte din investiţiile care ar putea beneficia de finanţări din partea acestei instituţii bancare, potrivit unui comunicat remis de Primăria Bistriţa.

Vizita reprezentantului BERD la Bistriţa se înscrie demersului de a identifica domenii şi posibilităţi de finanţare pentru agenţii economici din România. “Primarul municipiului Bistriţa a făcut o trecere în revistă a celor mai importante proiecte aflate pe agenda municipalităţii care ar putea beneficia de finanţare din partea BERD: reabilitarea centrului istoric, a axelor, Parcul Industrial Bistriţa Sud, creşterea eficienţei energetice a clădirilor din municipiu, precum şi realizarea Complexului turistic şi de agrement “Wonderland””, se arată în comunicat.

Directorul BERD România a avut, de asemenea, întâlniri cu reprezentanţii Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud şi cu agenţi economici din judeţ. AGERPRES