Primăria Municipiului Moinești a obținut un nou premiu merituos în cadrul unei competiții naționale prestigioase, „Premiile Orașelor Verzi” – pentru eforturile depuse în direcția unei dezvoltări sustenabile, reducerea impactului asupra mediului și promovarea investițiilor verzi.
„Trofeul „Parcuri și Paduri Urbane” certifică faptul că suntem municipalitatea care a investit în dezvoltarea și îngrijirea parcurilor și pădurilor urbane, oferind astfel o oază de verdeață în mediul urban! Conform unui inventar oficial, avem în municipiul Moinești foarte multe spații verzi ceea ce a condus la un total de 44 de metri pătrați pe locuitor, cu mult mai mult decât cerințele Uniunii Europene care solicită un minim de 26 de metri pătrați pe locuitor! Pistele de bicicletă completează în mod fericit această realizare pentru care am primit prestigioasa distincție!”, a declarat Valentin Vieru, primarul municipiului Moinești.
