Într-un dialog realizat pentru cititorii și abonații platformei EuroUrbanism.ro, dr. peisagist Diana Culescu a oferit interesante date și opinii profesionale despre spațiul verde din orașe, în încercarea de a provoca la o mai mare conștientizare colectivă în rândul cetățenilor, dar și a autorităților, tocmai cu privire la importanța spațiului verde din mediul urban și a corectei sale administrări. Spațiul verde constituie un aspect mult neglijat în țara noastră, iar, pe măsură ce construcțiile de orice fel cuceresc tot mai mult teren, acest lucru poate duce la un dezechilibru major, pe mai multe planuri în viețile noastre.

Diana Culescu deține o diplomă de Licență în Peisagistică și o diplomă de Master în Dezvoltare Urbană Integrată. În 2015 a obținut titlul de Doctor în domeniul Horticulturii pe baza tezei „Elaborarea unei metode de analiză a calității spațiilor verzi urbane”. Activitatea sa profesională, desfășurată în principal în cadrul RPR – Birou de studii contemporane, se axează pe proiectarea în domeniul arhitecturii peisajului, gestionarea peisajului și managementul orașelor durabile incluzive. În 2016, Diana Culescu a devenit Președinte al Asociației Peisagiștilor din România – AsoP, iar din octombrie 2020 ocupă poziția de Secretar General al European Region of the International Federation of Landscape Architects.

În cadrul organizației profesionale naționale, ea este implicată în proiecte și activități care urmăresc reglementarea, protejarea și promovarea profesiei de peisagist și a domeniului peisagistic din România. De asemenea, implicarea sa activă în sectorul ONG din 2005, prin proiecte, ateliere de lucru, conferințe și alte activități, reprezintă o altă cale de a atrage atenția publicului larg asupra aspectelor referitoare la peisaj și mediul înconjurător.

Aeroportul Tempelhof din Berlin, Germania; în cadrul acestui aeroport, care a fost dezafectat în 2008 și transformat între timp într-un parc urban, sunt semnalizate și protejate din aprilie și până în iulie zone în care poate să cuibărească ciocârlia de câmp (Alauda arvensis), pasăre care își construiește cuibul pe sol, între ierburi înalte și arbuști și care se hrănește cu semințe și insecte – sursa: arhiva personală

“Să înțelegem regulile după care funcționează natura, înseamnă să depunem mai puțin efort în a genera un cadru de viață optim pentru oameni”

Prezența elementelor naturale în mediul urban are importanța sa de neclintit, fapt întărit chiar în cadrul dezbaterilor de la Congresul European de Cardiologie de anul trecut, ca efect benefic asupra sănătății inimii. Peisagistul Diana Culescu ne-a împărtășit însă, o viziune mai amplă referitoare la importanța cadrului natural din orașe.

„Natura are tendința de a stabili un echilibru între elementele care o compun. Dacă înțelegem regulile după care funcționează, depunem mai puțin efort în a genera un cadru de viață optim pentru noi, oamenii. De exemplu, Natura favorizează apariția unui anumit număr de păsări dintr-o specie care consumă larve de țânțari. Cu cât sunt mai multe larve de țânțari cu atât numărul de păsări din specia respectivă va crește și el, deoarece există hrana de care păsările respective au nevoie. Iar populația de țânțari maturi va fi redusă. Dacă dispare o parte din resursa de hrană, și efectivul de păsări va scădea. Însă, dacă noi nu înțelegem aceste relații și nevoile pe care astfel de elemente naturale le au, este posibil să luăm hotărâri de amenajare sau de gestionare a spațiului urban care să strice acest echilibru. Un astfel de exemplu este eliminarea totală a etajului arbustiv în care cuibăresc astfel de păsări pentru realizarea de suprafețe exclusiv înierbate. Întrucât larvele de țânțari trăiesc în mici ochiuri de apă de la nivelul solului, păsările care le consumă ca hrană își construiesc adăposturi la înălțimi reduse și nu pe culmi sau în vârful arborilor precum păsările de pradă. Eliminarea posibilității de a-și găsi adăpost în apropierea surselor de hrană determină dispariția acestor păsări și, respectiv, înmulțirea populațiilor de țânțari care, așa cum știm deja, produc un puternic disconfort în orașele românești în sezonul cald.

Jardin du Mont des Arts din Bruxelles, Belgia; zonă cu puternice valențe decorative în cadrul unei amenajări istorice, care urmărește punerea în evidentă a ansamblului construit și care este întreținută pe baza unui program de gestionare intensivă – sursa: arhiva personală

Iar acesta este doar unul dintre sutele de exemple referitoare la modul în care, în România, Natura este împiedicată să dezvolte un echilibru între elementele care intră în alcătuirea sa. Un alt exemplu este, desigur, schimbarea puternică a microclimatului prin îndepărtarea arborilor maturi și plantarea de exemplare de arbori cu coroane conduse în forme geometrice (sferă, semisferă, con, prismă etc.), care necesită o întreținere extrem de specializată și care sunt incapabile să creeze confort pentru utilizatori și să le ofere acestora protecție față de lumina puternică a soarelui sau față de vânturile dominante. 

Practic, trebuie să înțelegem că nu orice jardinieră cu plante are un efect benefic asupra sănătății noastre. Jardinierele cu plante au mai degrabă valențe estetice și pot «îmblânzi» zonele puternic mineralizate din orașe. Dar adevărata schimbare pentru sănătatea oamenilor este adusă de infrastructura verde a unui oraș, infrastructură care înglobează spații verzi și biodiversitate, dar și multe alte elemente (precum cursurile de apă, circulațiile, condițiile pedologice, aspecte care țin de climă etc.), precum și relațiile care se stabilesc între toate acestea. Astfel, sănătatea noastră este indisolubil legată de calitatea infrastructurii verzi a spațiului urban în care trăim zi de zi.”

Jardin du Mont des Arts din Bruxelles, Belgia; arbori cu coroana condusă în formă geometrică în cadrul unei amenajări istorice, care necesită intervenții de întreținere foarte specializate, aplicate anual pe baza unui program de gestionare moderată – sursa: arhiva personală

Tendințe de amenajare peisagistică în țări europene cu tradiție – Gestionarea diferențiată

Există țări în care amenajarea peisagistică, prin comparație cu țara noastră, ocupă un loc special în administrațiile locale și centrale. Prin urmare, peisagistica a fost caracterizată de-a lungul timpului de diferite tendințe estetice și funcționale. Trendurile care traversează astăzi acest domeniu inversează ordinea celor două roluri majore, punând în evidență poate mai ales ceea ce se bazează pe funcționalitate, pe confort și siguranță.

”În prezent amenajările dezvoltate în Europa, în țări cu tradiție în domeniu, adresează problemele generate de schimbările climatice și se concentrează pe a oferi confort și siguranță în utilizare tuturor locuitorilor din mediul urban. Primul aspect se referă la a înțelege pe deplin principiile pe baza cărora funcționează natura și, respectiv, la a lucra împreună cu aceasta și nu împotriva ei. A te împotrivi naturii este o abordare ce consumă foarte multe resurse – timp, bani, apă etc. – și implică activități de gestionare care pot fi realizate corect doar de persoane foarte specializate.

O astfel de abordare era posibilă odinioară în cazul familiilor regale sau nobiliare, care investeau în amenajări ce reprezentau în fapt un discurs politic: «Uite cât de puternic și bogat sunt eu! Îmi permit să țin tot teritoriul acesta acoperit de gazon în loc să îl cultiv cu mâncare! Și îmi permit să plătesc o mulțime de specialiști care pot menține coroanele arborilor în formă de cub!». Însă amenajările acestea ocupau suprafețe relativ restrânse în comparație cu teritoriile pe care se întind orașele de azi. Prin urmare, în prezent, este lipsit de realism să încercăm să realizăm la scara unui întreg oraș amenajări făcute după principiile utilizate în domeniul peisagistic în urmă cu 200-300 de ani, pe teritorii mult mai mici.

Mauerpark din Berlin, Germania; în prim plan poate fi observată o zonă cu valențe decorative în cadrul unei amenajări recente, zonă care este întreținută pe baza unui program de gestionare moderată, în acest caz lucrările de întreținere rezumându-se cu precădere la curățarea căii de circulație destinată pietonilor – sursa: arhiva personală

Din acest motiv, în țări precum Franța, Germania sau Anglia, care sunt recunoscute pentru atenția pe care o oferă spațiului urban, administrațiile publice locale utilizează gestionarea diferențiată pentru a crea spații verzi și pentru a se asigura că au capacitatea necesară de a le întreține la standarde adecvate. Gestionarea diferențiată presupune dezvoltarea spațiilor verzi ca un cumul de zone cu cerințe diferite pentru procesul de gestionare. Avem astfel în cadrul aceluiași spațiu verde:

  • zone care necesită o gestionare intensivă, cum este cazul peluzelor sau al amenajărilor florale care pun în evidență o construcție, o piațetă sau un element decorativ, respectiv zone care sunt intens utilizate de public;
  • zone ce necesită o gestionare moderată, precum masivele de arbori sau pajiștile înflorite, în cadrul cărora utilizarea este mai puțin intensă;
  • zone cu gestionare zero, care reprezintă de fapt rezervoare de biodiversitate, iar intervenția de gestionare este punctuală și se rezumă doar la eliminarea unor pericole iminente precum incendiile provocate de acumularea unui volum foarte mare de material vegetal uscat.

Această abordare urmărește practic cel de-al doilea aspect menționat anterior, respectiv calibrarea utilizării resurselor relativ limitate aflate la dispoziția administrațiilor publice locale, cu scopul de a le permite acestora să îmbunătățească microclimatul urban, oferind confort și siguranță în utilizare tuturor locuitorilor. În acest context, aspectele estetice nu sunt neglijate, dar ocupă un loc secundar în tendințele referitoare la dezvoltarea și gestionarea spațiilor verzi din Europa.”

Parcul Gleisdreieck din Berlin, Germania; zonă lăsată la dispoziție Naturii pentru dezvoltarea unui rezervor de biodiversitate prin procesele specifice succesiunii secundare; în cadrul amenajării acestei zone au fost plantați câțiva arbori și a fost instalat un substrat format doar din resturi provenite de la alte construcții; întregul nivel erbaceu a fost inserat aici, în timp, de Natură – sursa: arhiva personală

Când comunitatea ”ne învață” să discernem între frumos și urât…

Plecând de la faptul că ceva anume ar putea lipsi viziunii românilor cu privire la potențialul natural sau de la faptul că noi, românii, am putea fi lipsiți de talent și educație din punct de vedere al gestionării spațiului verde în urbile autohtone, Diana Culescu ne-a relatat în ce măsură ține acest aspect de politică ori de administrație.

”Românii nu înțeleg momentan faptul că suntem învățați de comunitatea în care trăim să vedem ceva ca fiind frumos sau urât. De exemplu, odinioară pădurea era văzută ca fiind «urâtă» pentru că era asociată cu pericolele ce păreau să pândească la tot pasul în umbra arborilor. Însă, prin secolul al XVII-lea, iubitorii de botanică au început să intre în păduri pentru a descoperi noi specii pe care să le descrie și să le analizeze. Fiindcă se întorceau mereu teferi, aceștia au fost urmați de pictori aflați în căutarea de noi subiecte pentru picturile lor, iar prin operele acestora, ceilalți au putut să vadă cât de interesante și de frumoase sunt, de fapt, pădurile. Acum mergem mereu la plimbare prin păduri, fără a da mare atenție faptului că, între timp, am fost învățați să vedem pădurea ca fiind «frumoasă».

George Andries Roth, Pădurea Bentheim, 1870; pădurea este reprezentată ca un element vibrant, cu numeroase detalii și cu o grijă deosebită pentru redarea siluetelor arborilor, aspect care vădește un atent studiu al elementelor naturale surprinse de artist – sursa: www.rawpixel.com

La fel, acum suntem în plin proces de a învăța să vedem Natura în ansamblul ei ca fiind ceva frumos și demn de apreciere. În România, noi încă apreciem ca fiind frumoase doar amenajările în care Natura este încorsetată și ținută în frâu prin diverse mijloace. Doamne ferește să vedem o păpădie apărută în gazon! Imediat apelăm la ierbicide ca să eliminăm aceste manifestări ale Naturii pure. Însă, pentru că suntem învățați să privim din când în când și «la alții», mai ales în condițiile în care ne este tot mai simplu să călătorim în alte țări, lucrurile vor începe să se schimbe treptat și la noi. La urma urmei începem să învățam deja că albinele sunt importante pentru omenire. Iar în curând o să înțelegem că, pentru a supraviețui, acestea au mai degrabă nevoie de pajiști cu flori și mai puțin de stadioane cu iarbă tăiată obsesiv. Și, în acest fel, vom învăța că și pajiștile cu flori sunt o opțiune pentru amenajarea spațiilor exterioare. Și vom vedea că sunt chiar superbe și pot să ofere un decor interesant pe parcursul întregului an. Însă, așa cum am menționat și mai înainte, acest proces de învățare este mai rapid sau mai greoi în funcție de interesul acordat de administrația publică pentru activitatea de educare a publicului larg. În orice caz, este cert faptul că preocuparea pentru Natură și pentru aducerea acesteia în oraș și-a făcut în ultimul timp loc, cel puțin la nivel discursiv, pe agenda politicienilor din România.”

Jacob van Ruisdael, Pârâul din pădure, circa 1660; în cadrul acestei lucrări pădurea este reprezentată ca un element întunecat și rigid, cu texturi similare și detalii estompate – sursa: www.metmuseum.org