În prima parte a interviului realizat la începutul lui martie cu Diana Culescu (Președinte al Asociației Peisagiștilor din România – AsoP, iar din octombrie 2020 Secretar General al European Region of the International Federation of Landscape Architects), aceasta ne-a vorbit despre spațiul verde din mediul urban ca sursă de beneficii multiple, pentru a determina oamenii să reflecteze mai mult în sensul acordării atenției și îngrijirii cuvenite ”aurului verde” românesc dintre betoane și mașini. În acest material, Diana Culescu face unele recomandări practice, cu rol educativ, referitoare la efectuarea unor demersuri administrative în peisagistica urbană.

Administrația publică, pilonul nr. 1 în educarea cetățenilor în materie de peisagistică urbană

Întrebând-o despre ce anume ar trebui să se facă sau, mai degrabă, ce entitate ar constitui factorul principal de susținere în acest domeniu, deci privind educarea, ajutarea populației să se implice mai mult în soluționarea reglementărilor urbane referitoare la extinderea, diversificarea și, în primul rând, la întreținerea spațiilor verzi existente, Diana Culescu a oferit un răspuns fără echivoc:

Fragment din nr. 2 al revistei PLANTzine, întreaga serie pe dianaculescu.ro

”Rolul de a educa populația în legătură cu spațiile verzi urbane aparține întotdeauna administrației publice, fie ea centrală sau locală. Organizațiile non-guvernamentale pot ajuta în acest proces de educare, dar nu pot suplini administrația publică. Locuitorii sunt mereu inspirați de «acțiunile primăriei». Dacă ei văd că în spațiul public se pun panseluțe, asta își vor dori să planteze și la ei în curți. Dacă «primăria» plantează specii care dau alergii, cum este, de exemplu, cazul platanului, problemele de sănătate ale locuitorilor vor fi intensificate de apariția unui număr mare de astfel de plante pe spațiul privat. Dacă locuitorii văd că «primăria» sluțește arborii cu tăieri agresive, care duc uneori chiar la moartea acestora, locuitorii vor cere același lucru de la specialiștii pe care îi angajează să se ocupe de îngrijirea exemplarelor pe care le au în curți.

Metodele de a educa populația sunt numeroase și pot varia de la elaborarea de materiale de specialitate mai mult sau mai puțin complexe, în format printat sau digital, până la ateliere de lucru sau clipuri video publicate în social media. Câteva exemple în acest sens sunt:

PLANTzine – dianaculescu.ro

Implicarea locuitorilor în amenajarea spațiilor verzi urbane este garantată prin lege în România

Potrivit ideii conform căreia și cetățenii ar putea pune mâna, efectiv, să îngrijească grădinița dintre blocuri, am dorit lămuriri despre cum poate un locuitor urban să se implice direct în îngrijirea unui spațiu verde public, fără să depindă de autorități.

”Fără un protocol de colaborare nu este normal ca locuitorii să se ocupe de îngrijirea unui spațiu verde din proprie inițiativă. Administrația publică trebuie să cunoască foarte bine tot ce se întâmplă în spațiul public. În caz contrar pot apărea conflicte sau chiar probleme foarte mari. Să ne închipuim de exemplu că un locuitor, cu toată buna intenție, plantează ceva în părculețul de lângă bloc. Neavând cunoștințe de specialitate alege însă o specie care provoacă alergii sau care are părți otrăvitoare și o așază chiar lângă locul de joacă. Ce se întâmplă în acest caz? Sau să presupunem că alege o plantă care produce fructe și o așază lângă o zonă unde parchează mașinile? Cunoaștem cu toții disconfortul pe care îl creează duzii atunci când fructele lor cad pe trotuare și pătează totul în jur. Dar ce se întâmplă când vorbim de fructe mari precum merele sau castanele? La fel putem să discutăm și de activități de întreținere care pot scăpa de sub control în cazul lipsei unor cunoștințe de specialitate cum este cel mai adesea cazul poluării solului în activitatea de erbicidare sau de fertilizare.

Implicarea locuitorilor în amenajarea spațiilor verzi urbane este garantată prin lege în România*, însă trebuie să fie realizată sub atenta supraveghere a administrației publice locale. În alte țări, administrațiile publice locale au dezvoltat programe prin care sprijină cetățenii care doresc să se implice în îmbunătățirea calității mediului urban prin intermediul amenajărilor de spații verzi. Un exemplu cunoscut în acest sens este programul Jardins partagés** dezvoltat de Primăria din Paris. În cadrul acestui program, pe baza unor reguli prestabilite și în baza unui protocol de colaborare, cetățenii sunt sprijiniți să identifice potențiale spații verzi și să se implice în amenajarea și gestionarea ulterioară a acestora. Locuitorii sunt ghidați în procesul de proiectare, amenajare și gestionare a spațiilor verzi prin intermediul unor specialiști puși la dispoziție de administrația publică locală din Paris.”

PLANTzine – dianaculescu.ro

Spațiile verzi și sustenabilitatea

O definiție sumară spune că sustenabilitatea reprezintă capacitatea de a exista și de a dezvolta, fără a epuiza resursele naturale pentru viitor. Astăzi, sustenabilitatea este o mișcare internațională bazată pe o abordare interdisciplinară a dezvoltării urbane, la care contribuie arhitecți, urbaniști și peisagiști, oameni de cultură, dar și comunitatea însăși. Este o tendință foarte des întâlnită în ultimii ani în politicile europene și reprezintă un criteriu esențial în momentul în care Uniunea Europeană decide ce proiecte să finanțeze, din diferite sectoare de activitate.

Un model de dezvoltare sustenabil duce la creșterea calității vieții în orașe, însă pentru a-l implementa este necesară o schimbare de mentalitate, la nivel de comunitate. Sustenabilitatea rămâne, probabil, o noțiune încă abstractă pentru multă lume în România, așa că, succint, am tranșat această chestiune cu privire la spațiul verde:

”Spațiile verzi sustenabile sunt acele amenajări care se pot susține în mare măsură singure, păstrând însă o calitate ridicată a mediului urban. În cadrul acestor amenajări, intervenția omului este punctuală și se realizează de regulă pentru a îndepărta pericole sau probleme apărute întâmplător sau în situații de criză. Aceste spații verzi funcționează la parametri optimi fără a implica un consum considerabil de resurse fie ele umane, financiare, materiale sau de orice altă natură.”

PLANTzine – dianaculescu.ro

Despre arbori și ”toaletare”

Pentru că ușor se instalează primăvara și deja gospodarii își curăță grădinile, curțile, iar serviciile edilitare ale administrațiilor locale, de asemenea, taie, ca în fiecare an în această perioadă, câte (mai mult sau mai) puțin din arbori, n-am putut să nu ne întrebăm ce înseamnă această toaletare, de fapt.

”Toaletarea arborilor este un subiect foarte amplu și necesită o abordare separată. Totuși, cred că este însă important de menționat aici faptul că toaletarea nu are o descriere tehnică în documentațiile sau în cărțile de specialitate din România. În aceste materiale putem găsi descrierea detaliată a tăierilor de formare, a tăierilor de întreținere și a tăierilor de regenerare care pot fi aplicate în coroanele arborilor. Toaletarea lipsește însă din rândul acestor descrieri. Termenul «toaletare» a fost introdus în domeniu prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 304/2009, fără a aduce specificații tehnice în acest sens. Astfel, fără o descriere tehnică, termenul poate să desemneze la fel de bine orice tip de activitate, fie că este vorba despre o tăiere agresivă a coroanei sau despre a da ocol de 30 de ori trunchiului unui arbore sărind într-un picior. Prin urmare, neînțelegând ce lucrări trebuie să întreprindă sub denumirea de «toaletare», fiecare administrație se descurcă cum poate. Din acest motiv se solicită celor care se ocupă de întreținerea arborilor să taie coroana astfel încât «să se vadă». Aceste tăieri agresive practicate sub umbrela termenului «toaletare» nu au nici o legătură cu necesitățile arborilor și nu țin cont de mecanismele de funcționare ale acestora. Exemplarele afectate de tăieri se transformă în arbori periculoși pentru utilizatorii spațiului urban sau chiar mor după câțiva ani de la realizarea acestor intervenții barbare.

 

O toaletare corectă – sursa: arhiva proprie

 

Momentan, dispariția arborilor maturi afectați de lucrările de toaletare pare să nu îngrijoreze administrațiile publice locale din România. Iar acest lucru se întâmplă în primul rând deoarece nu există informații referitoare la efectivul de arbori pierdut de-a lungul timpului în cadrul orașelor. Astfel de date ar trebui să fie cuprinse în Registrul Local al Spațiilor Verzi, instrument de gestionare a amenajărilor exterioare ce trebuie realizat obligatoriu de către administrațiile publice locale. Deși această obligație este impusă în România prin lege încă din 2007, până în prezent nici o administrație publică locală din țara noastră nu a dus la îndeplinire această prevedere legală prin generarea unui altfel de instrument de gestionare funcțional. Un astfel de instrument de gestionare ar putea să arate care este rata de supraviețuire a arborilor afectați de toaletare. De asemenea, acest instrument de gestionare ar putea să arate și care este rata de supraviețuire a arborilor plantați recent în cadrul spațiilor verzi. Dacă aceste date ar exista, ar atrage atenția publicului larg și probabil că ar genera și motivele de îngrijorare pentru administrațiile publice locale.”

Mai jos, iată câteva exemple de toaletare agresivă prezentate pe pagina de FB – Diana Culescu peisagista:

În încheierea dialogului nostru, Diana Culescu a semnalat necesitatea implementării unei strategii pentru protejarea vegetației existente cât mai mult timp în mediul urban din România. ”Trebuie înțeles faptul că la nivel internațional există date concrete referitoare la incapacitatea de a instala noi plantații de arbori fără costuri considerabile, incapacitate generată de efectele produse de schimbările climatice. Din acest motiv, administrațiile publice locale din alte țări și-au dezvoltat deja strategii și programe pentru a proteja și a menține cât mai mult timp în mediul urban vegetația arborescentă existentă. Din păcate, În România, autoritățile nu par să fie pe deplin conștiente de implicațiile transformărilor prin care trece în prezent întreaga planetă” – dr. peisagist Diana Culescu.

 

 

*Legea nr. 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților.

Art. 2 – Statul recunoaște dreptul fiecărei persoane fizice la un mediu sănătos, accesul liber pentru recreere în spațiile verzi proprietate publică, dreptul de a contribui la amenajarea spațiilor verzi, la crearea aliniamentelor de arbori și arbuști, în condițiile respectării prevederilor legale în vigoare.

**Mai multe detalii despre programul Jardins partagés sunt disponibile la www.paris.fr/pages/les-jardins-partages-203