Confederaţia Sindicală „Meridian”, în parteneriat cu Federaţia Agricultorilor „Fermierul”, organizează marţi la Alexandria, cu sprijinul Instituţiei Prefectului Judeţului Teleorman, conferinţa „Priorităţi economice şi sociale în judeţul Teleorman”, evenimentul fiind cuprins în proiectul „Împreună pentru dezvoltarea dialogului social în România”, care este cofinanţat din Fondul Social European.
Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Teleorman, Eduard Oprea, a declarat luni pentru AGERPRES că „această conferinţă îşi propune să fie un cadru de dezbatere între reprezentanţii administraţiei publice locale şi partenerii sociali pentru mai multe teme cum ar fi dezvoltarea economică durabilă, sistemul de sănătate, educaţia, agricultura şi dezvoltarea rurală, dar şi amplificarea dialogului social şi civic”.
La conferinţa de la Alexandria vor lua parte membrii Comisiei Judeţene de Dialog Social, reprezentanţi ai unor ONG-uri, ai autorităţilor judeţene şi locale, Casei de Asigurări de Sănătate şi ai marilor unităţi sanitare din Teleorman, între invitaţi aflându-se, de asemenea, parlamentari.
Iniţiatorii proiectului susţin egalitatea de şanse în societate, urmărind, prin astfel de dezbateri şi propuneri, noi abordări legislative şi social-economice în domeniul muncii şi cel al dialogului social. AGERPRES